Ioan Popa şi Ion Mocioalcă, reciprocităţi pe „firul scurt“!

Deşi liderul PSD Caraş-Severin, deputatul Ion Mocioalcă, preferă să-şi rezolve treburile politice şi administrative într-o discreţie totală, primarul liberal al Reşiţei, Nelu Popa, nu s-a ferit să vorbească deschis despre un telefon primit recent de la Mocioalcă.

Atipica înţelegere politică dintre primarul PNL Nelu Popa şi liderul PSD Ion Mocioalcă, din martie anul trecut, care a dus la acceptarea de către liberali a unui viceprimar social-democrat la Reşiţa, nu a rămas fără urmări. Iar acestea sunt la fel de atipice!

Întrebat într-una din zilele trecute, de Express de Banat, cum se mai înţelege cu Mocioalcă, Nelu Popa a răspuns că tocmai fusese sunat de acesta! Liderul pesedist îl sunase să-l roage ceva pe liberal, care la rându-i îi solicitase ajutorul într-o altă problemă!

„Cu domnul Mocioalcă mă inţeleg bine, chiar am vorbit la telefon acum vreo două ore, pe subiectul Rheinmetall, l-am rugat insistent să mai abordeze Ministerul Economiei şi să îi roage să mişte lucrurile, în sensul de a da drumul la acel memorandum legat de parteneriatul Rheinmetall – Arsenal. În acelaşi timp, m-a sunat să mă roage să mai introducem 4-5 comune în ADI, pentru a mişca nişte proiecte europene. Noi colaborăm şi lucrăm bine“, ne-a declarat Nelu Popa.

Vă întrebaţi, probabil, la care ADI se referea primarul Reşiţei. În judeţ există doi ADI. Sau două: Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) „Acvabanat“ şi Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) „Intercom Deşeuri Caraş-Severin”. La prima, preşedinte este primarul Reşiţei, Nelu Popa, iar acolo votul majoritar se află în mâinile celor ce reprezintă unităţile administrativ-teritoriale cu primari liberali. La a doua, preşedinte a fost votat de curând tot Nelu Popa, dar aici situaţia e mai cu cântec…

În şedinţa din 16 februarie a Consiliului Judeţean Caraş-Severin, a fost adoptat un proiect de hotărâre de modificare a HCJ nr. 99/2008 privind aprobarea Actului Constitutiv şi al Statutului ADI „Intercom Deşeuri Caraş-Severin”. Printr-un vot dat atunci în unanimitate (!) de consilierii judeţeni, primarul municipiului Reşiţa ar urma să redevină preşedinte al ADI, funcţie ocupată din septembrie 2016 de Luca Mălăiescu, primarul PSD al oraşului Oţelu Roşu. La şedinţa din 16 februarie 2018 s-a spus că social-democraţii din CJ ar fi votat în necunoştinţă de cauză, c-ar fi fost derutaţi de forma în care fuseseră redactate proiectul şi în special anexele din dosar. Dar şi că Nelu Popa nu ştia nimic despre alegerea sa în funcţia de preşedinte ADI. Însă, chiar aşa să fi fost? Să fie atât de bătuţi în cap pesediştii conduşi de Silviu Hurduzeu?

Dacă e să ţinem cont de reproşurile aduse în trecut de primarul Luca Mălăiescu actualei conduceri a Consiliului Judeţean, dar şi de nemulţumirile acestuia exprimate în şedinţa CEx a PSD Caraş-Severin dinaintea Congresului, am zice mai degrabă că votul de schimbare a lui Mălăiescu de la conducerea ADI a fost o manevră premeditată. Şi că existenţa unui „fir scurt“ între Mocioalcă şi Popa nu este deloc întâmplătoare. Dacă Reşiţa va avea ceva de câştigat de aici… vom vedea. Cum la fel vom vedea şi dacă Oţelu Roşu va ieşi în pierdere.

 

N.A. Până una-alta, Hotărârea CJ care stabileşte schimbarea preşedintelui ADI nu a fost încă postată pe site-ul Consiliului Judeţean Caraş-Severin, deşi celelelalte hotărâri adoptate în 16 februarie apar! De asemenea, noile modificări aduse statutului ADI, susţin surse din CJ, nu au fost încă înregistrate la tribunal! Semn că nimic nu este cert în privinţa schimbărilor operate de CJ la ADI „Intercom Deşeuri Caraş-Severin”… Dar mai este ceva cert în această epocă pesedistă?

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/