INTERVIU. Cristi Bobar: „Naţionala nu se prea refuză, dar nu e nimic concret!”

publicitate in ziar Casa Auto Timisoara

Plecarea lui Victor Piţurcă de la echipa naţională a României a readus în discuţie o posibilă instalare a reşiţeanului Cristi Bobar în funcţia de manager sportiv al primei reprezentative. Actualul director sportiv al lui Dinamo a vorbit într-un interviu acordat cotidianului Express de Banat despre posibila plecare din „Ştefan cel Mare”, dar şi despre cele două reprezentante ale judeţului în Liga a II-a.

 

Cristi Bobar, cât e adevăr şi cât e speculaţie în această trecere a ta la echipa naţională? Ai primit o propunere concretă din partea preşedintelui Burleanu?

În primul rând, multă lume spune că e prea devreme pentru mine, aşa au spus şi când am venit la Dinamo, dar eu am început foarte devreme această activitate, la Reşiţa, mai întâi cu centrul de copii şi apoi cu echipa mare. Am trecut de la Liga a III-a la Liga a II-a, am ajuns în Comitetul Executiv al federaţiei şi abia apoi am făcut pasul spre Dinamo. Preşedintele federaţiei trebuie să aleagă mai întâi un selecţioner şi apoi un manager sportiv. Nu am primit nicio propunere concretă. Am auzit şi eu că se vehiculează numele meu, e o onoare, oricine şi-ar dori să lucreze la un moment dat cu echipa naţională, dar e prematur să vorbesc despre asta. Am o relaţie foarte bună cu şefii federaţiei. Cu domnul Chivorchian am colaborat foarte bine şi ştiu că mă apreciază. Acum sunt la Dinamo şi vreau să-mi fac cât mai bine treaba aici. Se spune că naţionala nu se prea refuză, dar nu e nimic concret.

Ai plecat de doi ani din Valea Domanului, dar ai fost văzut la câteva meciuri ale Metalului. Cum se vede la Bucureşti ceea ce se întâmplă astăzi în Valea Domanului?

E foarte frumos ce se întâmplă la Reşiţa. Am văzut trei meciuri ale echipei şi pot spune că Daniel Opriţa face minuni la Metalul. Nu e uşor să fii peste Poli, care a făcut investiţii foarte mari. El trebuie să fie susţinut de primărie şi de patron, pentru că are mari perspective. Sunt convins că în scurt timp îl vom vedea antrenând în Liga I. Cel mai frumos ar fi după o promovare cu Metalul.

Este Metalul o pretendentă serioasă la promovare?

E greu de spus dacă se poate promova sezonul ăsta. Cred că Poli are în continuare prima şansă, se fac investiţii foarte mari acolo. Am remarcat şi la Metalul jucători foarte buni, cum e acel tânăr fundaş  Aniţoiu, despre Ciucă şi Zimmermann nici nu mai are rost să comentez, jucători de valoare şi cu experienţă. Metalul are o echipă bună, nu e exclus să facă o mare surpriză, dar repet: Poli e favorită.

Sâmbătă e derby-ul Caraş-Severinului, Caransebeş – Reşiţa. Cine câştigă?

Urmăresc ce se întâmplă şi la Caransebeş, chiar dacă nu am văzut niciun meci al gugulanilor. Îmi pare rău că a plecat Boiangiu, pentru că e un manager foarte ambiţios. Îl ştiu şi pe Sorin Bălu încă de pe vremea când era la Mama Mia şi cunoaşte mult fotbal, iar primarul Vela oferă tot sprijinul. Cred că va fi un derby foarte frumos, o atmosferă deosebită. Am vorbit cu domnul Vela, mi-a spus că lucrează foarte mult la dezvoltarea marketingului, ceea ce e foarte important. Știu că se fac eforturi mari pentru această echipă. E lăudabil ce se întâmplă la Caransebeş, mai ales că ştiu şi de promovarea echipei de volei în prima divizie.

untitled design set 970x90 px

La Dinamo cum merg lucrurile?

Dinamo e în formare, avem foarte mulţi jucători tineri şi sperăm ca la anul să ne putem bate la titlu. Anul ăsta avem ca obiectiv unul din primele patru locuri. E un club mare, e altceva decât la echipele pe la care am mai lucrat.

Asta înseamnă că o revenire, mai devreme sau mai târziu, la Reşiţa ar fi un pas înapoi în cariera ta?

Reşiţa e echipa mea de suflet, e clar, oricând va fi o opţiune pentru mine. Nu mă gândesc că ar fi un pas înapoi, ar putea fi o alegere cu sufletul, dar nu e cazul să vorbim despre asta acum. Acolo e un proiect interesant, care merge bine, eu sunt la Dinamo şi am mult de lucru aici.

Covorul sintetic trimis de Cristi Chivu în Valea Domanului e aruncat şi astăzi prin curtea stadionului. Îi reproşezi ceva legat de această donaţie?

Da. Îmi pare rău că am reuşit să-l readuc după multe vreme pe Cristi Chivu în Valea Domanului. A vrut să ne ajute, să ajute, de fapt, câteva sute de copiii. Chiar dacă acel covor sintetic nu a fost unul nou, la acea oră era unul foarte bun pentru noi. Dacă aveam bani, puneam noi unul nou, nu trebuia să aşteptăm cadouri din partea lui Cristi Chivu. Îmi pare rău că imaginea lui a avut de suferit. E foarte bine să-l dea şcolilor, aşa cum am auzit că a anunţat primăria. Nu ştiu de ce domnul primar mă tot atacă pe seama acestui subiect. Am fost împreună o echipă, nu am fost de capul meu.

Fotbalul cărăşean a fost zguduit de scandalul de corupţie din Comisia Judeţeană de Arbitri. Au ajuns ecouri până la federaţie?

Nu ştiu care e situaţia în cazul fostului şef al comisiei de arbitri, dar îl cunosc bine pe nea Marius Popescu. E un tip respectat de toţi oamenii din fotbalul românesc. Are mult prea multă experienţă să fi făcut aşa ceva. În plus, îl cunosc bine pe Viorel Lolea şi cred că ar fi luat măsuri imediate şi drastice dacă s-ar fi întâmplat ceva.

Mulţumesc şi multă baftă!

banner td untitled design set 970x90 px

Comments

  1. Marcel says:

    Ce nesimtit! Ce sa caute un om care evident nu a ajuns pe puteriile lui in pozitia unde este, are pretenti de nationala. Cu toata ca vorbeste cu o falsa modestie, el stie ca la finalul zilei e doar un impostor, si o sa fie respectat toata viata doar de oameni slabi..ca el. Sa nu se inteleaga ca pozitia unde a ajuns inseamna ceva..sa lucrezi in mizeria din Romania ..nu e o onoare pentru nimeni. Numa fata lui iti spune tot, zici ca e Macelar la MonaLisa sau ciobanul de la stiriile de la ora 5 care a omorat alt cioban pentru o bucata de branza. Sa fie sanatos! Si bafta la furat.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/