Încep ninsorile şi viscolul! Caraş-Severinul intră sub Cod Galben!

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Crăciunul nu a avut acelaşi farmec fără zăpadă, însă la trecerea dintre ani e foarte posibil să ne facem loc cu greu printre nămeţi. Cel puţin aşa avertizează meteorologii.

Ninsorile încep de astăzi în ţară, însă Banatul Montan trebuie să se pregătească şi el pentru ce e mai rău în zilele următoare. În această seară, la ora 20, intră în vigoare, până mâine seară la aceeaşi oră, Codul Galben de ninsori, intensificări ale vântului, precipitaţii mixte şi polei pentru sudul, sud-estul şi local în centrul ţării, precum şi în zona Carpaţilor Meridionali şi Orientali. ,,Va ninge şi se va depune strat de zăpadă, ce va depăşi local 20 cm. În Dobrogea, iar în prima parte a nopţii de vineri 26 decembrie spre sâmbătă 27 decembrie şi în Muntenia şi Oltenia, precipitaţiile vor fi mixte şi, izolat, vor fi depuneri de polei. Vântul se va intensifica în sudul Moldovei, Dobrogea, cea mai mare parte a Munteniei şi în sudul Olteniei, unde rafalele vor depăşi 45…55 km/h, viscolind temporar ninsoarea”, atenţionează Administraţia Naţională de Meteorologie.

promovare banner maxagro Muzeul TM

În seara zilei de duminică, 28 decembrie, la ora 20, până luni seară, la ora 23, Caraş-Severinul intră sub avertizare Cod Galben de ninsori, intensificări ale vântului, precipitaţii mixte şi polei. ,,Începând de duminică seara ninsorile vor cuprinde treptat cea mai mare parte a ţării, iar în sud şi sud-est vor fi abundente şi se va depune un strat nou şi consistent de zăpadă. În Lunca Dunării şi în Dobrogea precipitaţiile vor fi mixte şi se va depune polei. În cea mai mare parte a Munteniei, în jumătatea de sud a Moldovei, în Dobrogea şi în estul Olteniei, vântul va prezenta intensificări temporare, cu rafale de peste 70 km/h, viscolind şi troienind zăpada”, avertizează meteorologii.

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/