Filipescu nu mai este director al CFR Marfă Timișoara

Nici bine nu s-a obișnuit cu funcția pe care a primit-o prin decizie de la centru, că reșițeanul Gheorghe Filipescu și pleacă din cadrul instituției. Deși potrivit unor surse neoficiale, acesta ar fi fost demis din cauza unor presiuni, fostul candidat la funcția de primar susține că aceasta este dorința lui.

Reșițeanul Gheorghe Filipescu, fost candidat la funcția de primar al Reșiței, a fost numit cu foarte puțin timp în urmă manager al Regionalei CFR Marfă Timișoara. Cu toate că de la instalarea sa pe funcție nu a trecut foarte mult timp, acesta se reîntoarce acasă, la Reșița. Potrivit unor surse neoficiale, Filipescu ar fi fost schimbat din postul de manager în urma unor evaluări profesionale și politice, dar și în urma presiunilor sindicale.

Contactat telefonic de reporterii „Express de Banat”, acesta a declarat că numai ce se întoarce din Valea Jiului și că nu a auzit un astfel de zvon. „Deocamdată nu știu nimic și, oricum, dacă voi fi schimbat se va întâmpla pentru că eu îmi doresc asta, din mai multe motive. Unul dintre acestea este tracasarea și uzura”, a spus managerul CFR Marfă Timișoara.

Comments

  1. dan ionescu says:

    Cum a reuşit ratatul ăsta să ocupe acestă funcţie. Acest om este o ruşine pentru Reşiţa. Toate lucrările sale sunt de proastă calitate.