Garda Forestieră Caraş-Severin nu moare, dar… se predă!

Sub acest titlu, un jurnalist din capitala Ardealului, Dan Păvăloiu, cunoscut realizator de emisiuni la TVR și activist de mediu, publică pe blogul personal un scurt articol despre incompatibilitățile din Garda Forestieră Caraș-Severin. Cu acuzații extrem de grave la adresa acestei instituții, pe care o consideră coruptă și principala vinovată pentru tăierile ilegale din parcurile naționale sau din pădurile virgine.

Dan Păvăloiu spune că inspectorii Gărzii Forestiere Caraș-Severin, deci din judeţul care are cea mai mare suprafață de fond forestier proprietatea Statului, au fost dotați cu autoturisme de teren (Duster 4×4), echipament de protecție modern, iar salariile le-au fost majorate cu „300%, ajungând acum la 6000 de lei” lunar!

Cu toate acestea, susține Dan Păvăloiu, activitatea inspectorilor Gărzii Forestiere este mai degrabă cenzurată de diverse interese și incompatibilități dintre aceștia și cei care exploatează fondul forestier. Și nu se sfiește să dea exemple.

Primul luat în colimator este Gheorghe Săvianu de la Garda Forestieră CS, care are ca zonă de acțiune Anina și Valea Almăjului. Or, Dan Păvăloiu susține că tocmai în Valea Almăjului are și socrul lui Săvianu un gater (SC Iliget SRL). Cu alte cuvinte, inspectorul Săvianu ar trebui să-și controleze chiar socrul sau pe „bunii săi prieteni Grigorie Mitocariu și Nicolae Cerbu”, tot cu gater și exploatări forestiere și ei. „Mă întreb cum doarme sus-numitul noaptea când visele îi sunt bântuite de atâtea dileme deontologice. Că ziua trebuie să controleze firmele celor doi”…

Un alt inspector, Amar Chirilă Ienea, susține jurnalistul, ar avea un frate, Dorian Ienea, cu firmă de contabilitate, iar pe raza sa de acțiune firmele ce sunt controlate de Amar Chirilă Ienea sunt contabilizate de fratele Dorian…

De pe un asemenea inventar nu putea lipsi nici inspectorul Paul Miloș (foto). Express de Banat a scris în 2011 despre descinderile de la el de acasă și despre dosarul de cercetare penală, dosar care este și acum „în lucru” la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Caraș-Severin. Ulterior, soția acestuia ajunge directorul Parcului Naţional Semenic – Cheile Carașului, iar Paul Miloș este promovat la începutul acestui an chiar în conducerea ministerului de profil!