Muzica electronică strânge tot mai mulți fani! (VIDEO/FOTO)

Amânat cu o zi, party-ul pe muzică electronică de petrecere animată de Omul cu Butoane și Blintzu a avut succes printre cei sosiți în pubul din oraș. Distracția a fost garantată, iar muzica bună a vibrat în difuzoare.

Departe de comercialitatea muzicii de la ora actuală, seara trecută s-a consumat o altfel de petrecere în care reșițenii au demonstrat că pot îmbrățișa și alt gen de cultură muzicală.„Am întâlnit un impediment, petrecerea trebuia să se țină vineri și până la urmă am ținut aici, în altă locație. Nu suntem la primul eveniment, facem lucrul acesta de ani de zile și dorim cât mai mulți oameni să ia parte și să înțeleagă mișcarea. Din moment ce lumea vine cred că se bucură și le place. În momentul de față nu este niciun local care să promoveze acest  gen muzical sau o anumită selecție care să promoveze altceva decât ce se difuzează în mod normal, tot ce înseamnă radio și mass-media”, a declarat pentru Express de Banat Blintzu, organizatorul evenimentului.

Acesta povestește că astfel de evenimente sunt primite bine de către cei care dețin localuri în Reșița, iar scopul principal al party-urilor este să se arate tuturor că industria muzicală presupune și altceva.„În general, patronii de cluburi au deschidere spre acest gen, mai ales că avem o colaborare mai veche de opt ani de zile cu patronul actual de la acest pub. Făceam evenimente împreună de pe vremea când aveam 16 ani, deci a fost și încredere. Eu îmi doresc să fac cât mai multe evenimente, să aduc cât mai mulți artiști și să vadă lumea că există și altceva decât se aude la radio și se vede la televizor”, mai adaugă Blintzu.

Așadar, iubitorii acestui gen de muzică s-au adunat în Office Pub, unde au petrecut mult după miezul nopții. Ringul de dans s-a umplut încet și petrecerea s-a dezlănțuit la adevărata sa valoare.