Firmele care mai mult se fac că lucrează amână din nou finalizarea deponeului pentru deșeuri!

Proiectul „Sistem integrat de management al deşeurilor în judeţul Caraş-Severin” se apropie de final şi ar putea deveni funcţional, cel mai probabil, începând cu luna martie. Asta dacă și cele trei firme implicate în realizarea proiectului îşi iau rolul în serios!

Victor Naidan, managerul de proiect, spune că nu prea înţelege delăsarea şi superficialitatea acestor companii. Spre exemplu, Naidan susține că firma Alpha Construct, cea care se ocupă de construcţia Sistemului Integrat de Gestionare a Deşeurilor, nu tratează cu seriozitate probele pe care trebuie să le facă în staţia centrală, atât cu utilajele, cât şi cu maşinile care vor deservi această activitate.

„În momentul de faţă, părerea mea este că vom începe să funcţionăm. Sigur, nu neapărat la parametrii pe care ni i-am dori noi, undeva la începutul lunii martie. Sperăm că până atunci toate problemele pe care le înregistrează antreprenorii noştri să fie duse la bun sfârşit. De asemenea, sperăm să găsim o soluţie pentru toate lucrurile care nu au fost finalizate până în momentul de faţă şi să începem ca, treptat, să introducem în funcţiune toate părţile care compun acest sistem de gestiune a deşeurilor”, a declarat într-o conferinţă de presă susţinută la Reşiţa, Victor Naidan, manager de proiect.

Întârzieri mari se înregistrează la realizarea drumurilor de acces spre cele patru obiective ale proiectului. Până acum, chiar dacă au fost organizate patru licitaţii pentru lucrările respective, la acestea nu s-a prezentat niciun ofertant. Şi asta deşi Consiliul Judeţean a prevăzut un cost de 1 milion de lei/kilometru pentru cei aproape 7 km de drumuri spre depozitul central şi spre cele trei staţii de transfer. Deşi doar la Bozovici mai sunt probleme, cu o alunecare de teren, care pentru Hidroconstrucţia nici nu ar fi ceva greu de remediat”, recepţia celor trei staţii de transfer nu se poate face decât la pachet. Chiar dacă două din trei sunt deja finalizate!

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

De asemenea, Naidan a ţinut să sublinieze că nu înţelege letargia constructorilor atâta timp cât lucrările au fost decontate rapid şi fără întârzieri. Pur și simplu, susține managerul de proiect, dosarele de decontare nu conţineau, de foarte multe ori, toată documentaţia specificată prin proiect. „Vă asigur că nu este necesară vreo documentaţie stufoasă, ceva greu de realizat, subliniază Naidan. Am plătit fără niciun fel de întârziere toate documentele ce mi-au fost aduse şi îndeplineau condiţiile de plată”.

Prin acest proiect se intenţionează implementarea unui sistem de management integrat al deşeurilor la nivelul întregului judeţ, în scopul conformării cu obligaţiile asumate în Tratatul de Aderare şi obiectivele stabilite prin POS Mediu. Valoarea proiectului este de peste 115 milioane euro, fără TVA. Finalizarea lucrărilor ar putea fi compromisă de indiferenţa sau neprofesionalismul constructorilor, care riscă să rămână fără banii de garanţie (20% din valoarea contractului), în timp ce județul va trăi încă o vreme cu gunoiul sub nas.

publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/