Reporterii Express de Banat au intrat în posesia unor informații deosebit de grave, potrivit cărora unul dintre legiuitorii județului, care ar trebui să protejeze flora și fauna din Caraș-Severin, ar fi încălcat flagrant prevederile legale. Asta, după și-a acordat singur autorizația pentru o partidă de vânătoare într-un parc național.
UPDATE ORA 14.00 Prima reacție de la AJVPS
Deși la orele dimineții a fost de negăsit, dând declarații la sediul Poliției, șeful AJVPS a revenit în urmă cu doar câteva momente cu o solicitare de drept la replică. În ciuda sesizărilor pe care le-au făcut oficialii de la Parcul Național Cheile Nerei-Beușnița, acesta susține că se afla într-un fond de vânătoare în care avea dreptul să vâneze. Ca să lămurească acest conflict cu oficialii de la parc, Mircea Ciobanu va apela la instanța de judecată.
„Menționăm că fondul de vânătoare nr.42 Valea Beiului a fost scos la licitație, în primăvara anului trecut, de Ministerul Mediului și Pădurilor, licitație care a fost câștigată de AJVPS Caraș-Severin, și pentru care s-a încheiat contract de arendă cu nr.2574/ 24.04.2012, de către ITRSV Timișoara.
Menționăm că AJVPS Caraș-Severin și-a onorat în totalitate clauzele contractuale plătind pentru anul 2012 un tarif de gestionare de 3.035,12 euro, pentru acest fond.
La solicitarea AJVPS Caraș-Severin la Ministerul Mediului și Pădurilor de a scoate din fondul de vânătoare nr.42 Valea Beiului suprafețele strict protejate, pentru a reduce proporțional tariful de gestionare, prin adresa nr.196525/ES/11.12.2012 ni s-a comunicat că în suprafața contractată a fondului nu sunt incluse zonele strict protejate.
Urmează clarificarea acestei situații să fie făcută în urma hotărârii instanțelor de judecată, pentru a nu mai da posibilitatea luării unor măsuri arbitrare prin apelarea telefonului de urgență 112, care este accesibil la toți neavizații”, se arată în dreptul la replică transmis de Mircea Ciobanu, redacției „Express de Banat”.
UPDATE ORA 13.20 Anchetă pentru braconaj
Polițiștii cărășeni au făcut câteva precizări vis-a-vis de cele petrecute în timpul nopții în Parcul Național Cheile Nerei-Beușnița. Declarația lor confirmă faptul că persoanele implicate în incidentul de azi noapte sunt cercetate pentru braconaj. Acestea riscă să se trezească cu dosare penale.
„Lucrătorii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au identificat un număr de 9 persoane, cu vârstă cuprinse între 30 şi 65 ani, ce se aflau la o vânătoare organizată, existând şi o autorizaţie în acest sens. Întrucât există indicii cu privire la faptul că aceştia se aflau la vânătoare în Parcul Naţional Cheile Nerei-Beuşniţei, poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de braconaj”, a declarat Ancuța Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al IPJ Caraș-Severin.
În urma activităţilor au fost ridicate în vederea cercetărilor şi nouă arme de vânătoare.
UPDATE ORA 12.00 Angajații AJVPS încalcă Legea
Alături de Mircea Ciobanu și vedeta de muzică populară Nicu Novac, au mai participat la acțiune alte patru persoane. Una dintre acestea este Gheorghe Cocora. Și acesta este angajat al AJVPS Oravița, unde ocupă un post de secretar. De asemenea, cei șase au încălcat și regimul armelor și munițiilor, întrucât persoana care deținea arma de vânătoare ilegal este acum cercetată de două ori.
UPDATE ORA 11.00 Șeful de la AJVPS și Nicu Novac sunt anchetați
Noaptea trecută a fost una agitată pentru rangerii Parcului Național Cheile Nerei Beușnița. În urma unei acțiuni de verificare a ceea ce se întâmplă în Rezervația Cheile Nerei Beușnița, aceștia au găsit mai multe mașini parcate pe marginea drumului. Interesați să vadă ce se întâmplă cu zgomotul, rangerii s-au apropiat de un grup de persoane, toate deținând câte o armă.
Potrivit unor surse neoficiale, liderul partidei de vânătoare ar fi fost chiar șeful de la Asociația Județeană de Vânătoare și Pescuit, for care emite autorizațiile de vânătoare. Mai mult decât atât, dincolo de faptul că partida s-ar fi organizat într-un loc neautorizat, pe lista persoanelor care au participat la acțiune era trecută și un așa zis vânător, care nu deține permis.
Nicu Novac, prins la braconat într-un Parc Național
O altă persoană care ar fi însoțit grupul este vedeta de muzică populară Nicu Novac.
Pedepsiți de Lege
Contactat telefonic, directorul Parcului Național Cheile Nerei Beușnița, Ștefan Dascălu a confirmat incidentul. „Este o anchetă în curs de derulare. Trebuie să vedem cine a organizat partida, cine a emis autorizația. Cert este că, după Lege, organizatorul trebuie să suporte consecințele”, a declarat directorul Parcului pentru Express de Banat. Acesta a adăugat că cei care au participat la acțiunea de vânătoare dețineau autorizație, dar potrivit Legii, pe raza unui parc național vânătoarea este interzisă.
„E o chestiune de legislație. Fondul de vânătoare respectiv nu trebuia scos la licitație. De aceea ne-am sesizat și noi, iar în repetate rânduri am sesizat Ministerul Mediului fără însă, să se întâmple ceva pozitiv pentru natură”, a adăugat Ștefan Dascălu.
Legislația în vigoare nu permite nici măcar vânătoarea în apropierea Parcurilor Naționale, întrucât viețuitoarele protejate de Lege trebuie să dispună de „zone de liniște”, așa cum sunt numite acestea în Lege.
Reporterii Express de Banat au încercat să îl contacteze și pe șeful AJVPS, Mircea Ciobanu, care cu tupeu a sfidat Legea. Acesta însă a fost de negăsit. Colegii săi de serviciu au declarat că momentan nu este la lucru, ci ar fi la Poliție. Precizăm că Ciobanu este și consilier județean al județului Caraș-Severin.
Revenim cu amănunte!
Nu inteleg de ce etichetati actiunile acestui om Mircea Ciobanu inainte sa se petreaca!!!
era o vanatoare organizata si exista o autorizati in acest sens…
si daca nu este voie sa se organizeze partide de vanatoare pe raza parcului parcul sa parcul sa nu mai dispuna de Bani!!!
La puscarie cu toti ghertoiii si toate beizadelele lor nesimtite. Toata lumea stie ca in parcurile nationale vanatoarea este interzisa. Sa se autosesizeze procuratura in acest sens.
Nu in toate parcurile nationale este interzisa vanatoarea. Dar, daca ai citi legislatia, ei au comis mai multe infractiuni cu urmari penale. Curios sunt sa vad cum se va incheia, cata coruptie exista si daca vor scapa usor.