Enel stinge lumina în zona turistică Semenic

Desele întreruperi de energie electrică din zona Văliug-Semenic le dau mari bătăi de cap atât turiștilor, cât și administratorilor de pensiuni, care îi acuză pe angajații Enel de tupeu și nepăsare în raport cu clienții, dar și cu serviciile pe care ar trebui să le presteze.

Mai toți operatorii de turism din zona Gărâna-Brebu Nou se lovesc de ceva vreme de întunericul în care îi lasă Enel. Problemele sunt la fel de arzătoare și acum, când sezonul estival este pe terminate. Cei care administrează pensiunile din zona montană au înțeles ce înseamnă disperarea, mai ales după ce s-au lovit de indiferența angajaților cărora le-au sesizat problema. Sunt la zi cu plata facturilor, astfel că așteptau măcar puțin respect din partea reprezentanților firmei care ar trebui să îi „lumineze”.

Unul dintre administratorii supărați este Edwin Caciuc. Omul răspunde de Complexul Camping Trei Ape, investiție pusă pe picioare de Gerd Ballas, un neamț care acum constată că a renunțat la civilizație în favoarea Lumii a treia. „Nu mai înțelegem nimic din ceea ce se întâmplă. Până la urmă, credem că este bătaie de joc, pentru că altfel nu îmi explic atitudinea celor de la Enel. Se întrerupe curentul chiar și de două, trei ori pe săptămână. Așa a fost toată vara. Închipuiți-vă, ce am mai putut să facem noi cu marfa?! Ei cred că dacă suntem la munte înghețata rezistă afară din frigider. Trebuie să afle că am aruncat-o constant în vară, pentru că nu am mai avut ce face cu ea. În aceeași situație suntem și cu alte produse. Am înregistrat pierderi de mii de euro, iar când le-am spus că dorim să fim despăgubiți ne-au închis arogant telefonul în nas”, a declarat Edwin Caciuc pentru www.expressdebanat.ro .

Le-au plecat toți turiștii
Supărarea oamenilor de afaceri este cu atât mai mare cu cât întreruperile au avut loc chiar și în weekenduri. „Ne-am trezit într-o sâmbătă că nu este curent. Complexul era plin de turiști, oamenii nu au putut să facă un duș, pentru că avem boilere alimentate electric. Am fost obligați să mergem din ușă în ușă să ne cerem scuze de la clienți pentru incompetența Enel. Mă întreb, vor reveni la noi în zonă? Cine dă socoteală pentru asta?!”, a adăugat administratorul Complexului Camping Trei Ape. Acesta spune că revolta sa a atins cote maxime atunci când i-ar fi văzut pe angajații Enel, care lucrează pe Semenic, pierzându-și vremea pe la terasele din Văliug. Cei care au avut pierderi din cauza întreruperilor de energie electrică iau în calcul chiar și un posibil proces cu firma care pune bețe-n roate dezvoltării afacerii lor.

Localnici revoltați
Aceeași nemulțumire vine și din partea localnicilor. „Problemele nu sunt de ieri, de azi, ci durează de doi ani. Este revoltător și inadmisibil ceea ce se întâmplă. Nici măcar nu am cuvinte să descriu supărarea mea. Dacă nu sunt capabili să alimenteze așa cum trebuie cu energie electrică aceste localități, atunci că concesioneze serviciul altei firme, cu oameni competenți, care să aducă lumină în casele oamenilor. Nu suntem în deșert aici! Spunem că trăim în civilizație. Așa să fie! ”, a spus Bebe Iliaș, un localnic din zona montană.

Ce spun oficialii Enel

Reporterii Express de Banat i-au contactat pe oficialii Enel, care au declarant astăzi că în zona montană rețeaua are nevoie de investiții, dar și de lucrări, aspecte ce duc la desele întreruperi de energie electrică.

„În zona localitãţii Brebu Nou din judeţul Caraş – Severin, Enel Distribuţie Banat execută lucrări de modernizare a reţelei electrice. Aceste lucrări constau în înlocuiri de conductori electrici, stâlpi, branşamente, precum şi diverse componente de reţea. Termenul de finalizare a acestor lucrări este prevăzut pentru 30 noiembrie 2013.

Precizăm că în zona respectivă reţeaua electrică are o vechime considerabilă, fără să fi beneficiat până în prezent de lucrări majore de modernizare. În scopul îmbunătăţirii calităţii serviciului de distribuţie a energiei electrice şi a reducerii considerabile a numărului de întreruperi accidentale la consumatori, realizarea acestor lucrări este absolut necesară. Aceste lucrări nu pot fi însă efectuate în condiţii de siguranţă pentru consumatori şi personalul care le execută, fără întreruperea energiei electrice”, se arată într-un comunicat de presă transmis de oficialii Enel Distribuție Banat pe adresa contact@expressdebanat.ro .

 

FOTO: facebook/Camping Trei Ape