După contestații, Caraș-Severinul are o medie de 10 la Bacalaureat

1000x100 (2) mbmr 1000x100

În Caraş-Severin, procentajul de promovare a examenului de Bacalaureat a crescut puțin după contestații, la 62,79%, iar unul dintre elevi a reușit să obțină media 10.

Este vorba despre elevul Marian Ionuț Mateș de la Liceul Teologic Baptist din Reșița. Acesta obținuse inițial nota 9,85 la geografie, notă contestată, după contestații primind nota 10, la fel ca și la proba de limbă română și istorie, astfel că media sa a devenit 10.

Interesant este faptul că regulile de corectare spun că nota de la contestații modifică nota inițială doar dacă este cu cel puțin 50 de sutimi mai mare ori mai mică decât nota de la prima corectare. În cazul elevului Marian Ionuț Mateș, între 9,85 și 10 nu este acea diferență, dar mai sus de 10 nu putea merge.

Muzeul TM

De asemenea, 30 de elevi au obținut medie de trecere la acest examen după contestații, asta după ce la prima corectare nu primiseră notă de trecere, numărul elevilor promovați în această sesiune crescând de la 959 la 989 de absolvenți de liceu. Și în ceea ce privește mediile de 9 și peste 9, alți trei elevi au urcat în clasament după contestații, numărul lor crescând la 178 față de 175 inițial.

Au fost și 8 cazuri de elevi eliminați din examen, 269 nu s-au prezentat la probe, iar 578 au căzut examenul maturității în această sesiune. Ei se pot înscrie chiar de mâine la sesiunea de toamnă a examenului de Bacalaureat din acest an.

banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/