Drum bun, cale bătută

Dacă nu mă înşel, ieri, Guvernul a emis o ordonanţă de urgenţă privind concedierea a trei mii de bugetari din administraţia centrală şi desfiinţarea unui număr de 60 de mii de posturi neocupate. Dacă mă înşel, o va da. Se apropie partea a doua a anului şi n-ar mai fi bani de salarii. Am mai auzit placa asta şi aşa a devenit Băsescu cel mai urât dintre pământeni. Dacă asta vrea şi Victoraş… Cel puţin anunţă că din Sănătate şi Educaţie nu va dispărea niciun post. Aşa am mai aflat şi noi că administraţia centrală dispune, în prezent, de pe vremea lui Băse, de 60 de mii de posturi neocupate, rezervate în special pentru funcţii de directori. Un director trebuia să aibă un anumit număr de subalterni şi dacă în realitate avea unul sau doi angajaţi, rămânea director în schemă şi leafă, pentru că îşi mai trăgea restul din cele neocupate. Multe dintre ele, chiar bugetate. O găinărie pentru clientele de partid. Ponta explică încă un fapt. Desfiinţarea acestor posturi are şi rolul eliminării aberaţiei inventate tot de Boc, anume aceea că doar dacă pleacă şapte angajaţi poţi angaja o persoană. Care or fi criteriile de concediere a celor trei mii de angajaţi nu se ştie, dar, cu siguranţă, vor urma numeroase procese şi, aşa cum s-a mai întâmplat, unii vor câştiga şi vom vedea iarăşi câte trei, patru persoane îndreptăţite să ocupe aceeaşi funcţie şi toate cu drept de salarizare. Pentru că tot am pomenit de procese, să observăm că Becali are în continuare şansa să se umple de bani, pentru că Steaua îi poate face bucuria să se califice în grupe, dar o mică gaură tot i s-a făcut. Valiza, cu un milion 700 de mii de euro, i-a fost confiscată, iar zilele trecute a achitat şi prejudiciul de 700 de mii de euro, creat statului în urma schimbului de terenuri cu MApN-ul. Dar ar mai fi ceva de ciugulit de la CEDO, dacă n-are ghinionul ca reclamaţia sa să ajungă pe mâna Iuliei Motoc. Pe de altă parte, să mai arătăm că procurorii încă se ţin de capul lui. Ar mai vrea ca instanţa să-l mai căptuşească, pe lângă cei trei ani de pârnaie, cu încă vreo trei, pe post de spor de pedeapsă, pentru că are mai multe condamnări. Interesant de văzut dacă Băsescu Traian îi va primi în audienţă pe călugării de la muntele Athos, veniţi în România să pledeze pentru Becali, în ideea unei graţieri. Bine că mi-am amintit, evenimentul nu trebuie trecut cu vederea, deşi nu însemnă mai nimic. Partidul lui Voiculescu ameninţă că vrea să rupă acordul semnat cu PNL-ul înaintea constituirii USL-ului. Răspunsul lui Crin Antonescu e semnificativ: USL-ul nu a fost creat să îndeplinească mofturile PC-ului, deşi a obţinut ce a vrut. Dacă pleacă, drum bun, cale bătută.