Contrabandă cu alcool la frontieră

Nu doar ţigările de provenienţă sârbească reprezintă o sursă de venit pentru contrabandiştii din judeţ. Poliţiştii de frontieră de la Oraviţa au oprit la control în cursul după-amiezii de ieri o maşină, care s-a dovenit a fi ticsită cu pet-uri pline cu alcool fără acte de provenienţă.

Şoferul în vârstă de 41 de ani a fost tras pe dreapta de frontierişti în cadrul unei acţiuni de control pentru prevenirea contrabandei şi a evaziunii fiscale. „În cadrul unei acţiuni desfăşurate pe linia combaterii traficului ilicit cu produse accizabile desfăşurate în după-amiaza zilei de 6 martie 2012,  poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Oraviţa, împreună cu lucrătorii vamali au oprit  la un filtru organizat în localitatea Grădinari pe conducătorul  unui  autoturism Opel despre care deţineau date că se ocupă cu traficul cu produse accizabile”, a declarat Alina Tănăsescu, purtător de cuvânt al IJPF Caraş-Severin.

La controlul maşinii, poliţiştii de frontieră au găsit în portbagaj şi pe bancheta din spate nu mai puţin de 154 de litri de alcool rafinat, îmbuteliat în pet-uri, pentru care şoferul nu deţinea acte de provenienţă. “Întreaga cantitate de alcool, în valoare de 1.540 de lei, a fost indisponibilizată în vederea  confiscării, iar persoanei în cauză i-au fost întocmite actele premergătoare începerii urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă şi evaziune fiscală”, a mai spus Alina Tănăsescu.