Cod Roșu de inundații pe Pogăniș!

cod rosu de inundatii

Caraș-Severin este sub ape, dar nu râurile și pâraiele s-au revărsat, ci torenți formați pe loc de pe dealuri și văi au ajuns direct în casele oamenilor. Două drumuri naționale și o cale ferată sunt blocate!

Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a emis marți după-amiază o atenționare de fenomene periculoase imediate Cod roșu pentru râul Pogăniș și afluenți mici ai Bârzavei, pe raza județului Caraș-Severin, valabilă până la ora 20,00.

Potrivit hidrologilor, ca urmare a precipitațiilor înregistrate în ultimele ore, a celor prognozate și propagării se vor produce în continuare scurgeri importante pe versanți, torenți, pâraie, cu efecte de inundații locale, și creșteri rapide de debite și niveluri, cu depășiri importante ale cotelor de pericol pe râul Pogăniș (la nivel local pe sector aferent S.H. Valeapai, Vornic) și alți afluenți mici ai Bârzavei aferenți sectorului aval S.H. Moniom — amonte S.H. Gătaia, în județul Caraș-Severin.

 

Aproape 50 de copii au fost adăpostiţi de autorităţi în şcoala din Bocşa, iar câţiva bolnavi şi bătrâni au fost evacuaţi din casele lor, după ce ploile au inundat, marţi, cartierul Măgura şi alte câteva străzi din oraş.

„La nivelul judeţului Caraş-Severin sunt probleme destul de serioase în oraşul Bocşa, la Remetea Pogonici, Ramna, Fârliug, Ezeriş şi, din păcate, plouă în continuare. Noi avem echipaje peste tot. Au fost evacuate până în acest moment din cartierul Măgura, din Bocşa, 48 de persoane şi duse la şcoală. Băieţii de la ISU continuă să stea de vorbă cu oamenii şi încearcă să-i evacueze, pentru a nu avea victime umane. Cel mai important lucru este să salvăm viaţa oamenilor, după care, în funcţie de evoluţia vremii, să vedem cum procedăm la reabilitarea situaţiei post-eveniment”, a declarat col. Titus Susan, inspectorul-şef al ISU Semenic al judeţului Caraş-Severin.

Cartierul Măgura din Bocşa este cel mai afectat de inundaţii, după ce pârâul care trece chiar prin apropierea caselor s-a umflat. Apa a intrat în grădinile localnicilor, în curţi şi în case. Câteva căsuţe construite din materiale nerezistente s-au şi prăbuşit.

La faţa locului s-au deplasat, pe lângă reprezentanţii Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă, şi cei ai Comitetului judeţean, în frunte cu prefectul judeţului Caraş-Severin, Florenţa Albu. „Din cauza fenomenelor meteorologice am avut unele situaţii neplăcute în oraşul Bocşa, astfel încât a fost nevoie să evacuăm în şcoală câţiva copii. Întregul Comitet Local pentru Situaţii de Urgenţă este prezent la faţa locului, la fel, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă s-a activat şi se află în teritoriu, pentru a monitoriza situaţia şi pentru a vedea ce putem face în primă instanţă, după care urmează celelalte proceduri pentru ajutorarea oamenilor, dacă este cazul, adică să primească hrană, apă, până se reglementează situaţia. Mai sunt probleme şi în alte localităţi, dar nu aşa de mari ca aici”, a declarat prefectul judeţului, Florenţa Albu.

Judeţul Caraş-Severin se află, până marţi seară, sub avertizare Cod Portocaliu, iar începând cu ora 23,00 va trece pe Cod galben până miercuri la ora 11,00, când sunt anunţate cantităţi de apă însemnate şi instabilitate atmosferică.

În judeţul Caraş-Severin plouă torenţial şi fără încetare încă de luni seara.

 

UPDATE ora 18.00

MAI a suplimentat efectivele pentru situații de urgență care acționează în județele afectate de inundații. Din dispoziția ministrului Petre Tobă mai multe forțe și mijloace logistice au fost detașate în județele Caraș Severin, Timiș, Bacău și Neamț În condițiile prelungirii avertizărilor meteorologice de ploi și atenționărilor hidrologice, ministrul afacerilor interne, Petre Tobă, a dispus desfășurarea unor manevre de forțe prin detașarea de pompieri și mijloace de intervenție din județele fără probleme către județele afectate de inundații. Pentru creșterea capacității de intervenție, în sprijinul forțelor din teren, au fost dislocați suplimentar peste 150 de pompieri cu 39 de mijloace logistice și motopompe de mare capacitate. În județul Caraș-Severin au fost trimise în sprijin 2 motopompe de mare capacitate și 4 bărci, în județul Timiș 8 motopompe, 2 autospeciale și 1 autocamion, în județul Bacău, 16 motopompe de mare capacitate, iar în județul Neamț 6 motopompe de mare capacitate. Acțiunea angajaților MAI are ca scop salvarea de vieți omenești și limitarea efectelor inundațiilor. În localitățile afectate de inundații se acționează cu motopompe de mare capacitate pentru extragerea apei din gospodării. În județele Caraș-Severin și Timiș a fost crescută capacitatea operațională, întreg personalul ISU fiind prezent la serviciu. De la ultima informare publică din această dimineață, structurile pentru situații de urgență ale MAI au evacuat preventiv 120 de persoane din județul Caraș-Severin, acestea fiind cazate în spațiile asigurate de autoritățile locale. În județele afectate de inundații, comitetele județene pentru situații de urgență și autoritățile locale iau toate măsurile necesare pentru sprijinirea comunităților. Ministrul Petre Tobă a cerut prefecților din aceste județe să se asigure că populația nu este expusă unor situații de risc și să solicite de îndată resurse suplimentare de intervenție acolo unde situația o impune.