Cărășenii nu mai au legătură directă cu Bucureștiul pe calea ferată

Inundațiile produse în urma ploilor torențiale din ultimele zile au măturat terasamentul căilor ferate române pe lungi porțiuni și au determinat modificări în mersul trenurilor. Una dintre ele, devierea circulației pe rute ocolitoare, care nu mai trec prin Caraș-Severin.

De la biroul de informații din Gara Caransebeș am fost informați că cele trei trenuri care asigurau legătura bănățenilor de munte cu capitala țării nu mai trec prin județ, ci deviază de la Lugoj prin Ilia – Simeria – Târgu-Jiu. În fapt, opt trenuri InterRegio care tranzitează sud-vestul ţării au fost deviate, pentru perioada 16 – 19 septembrie, în timp ce un altul va circula suplimentar pe ruta Orşova – Bucureşti joi şi vineri, din cauza inundaţiilor din zonă, informează CFR Călători.

De asemenea, în această perioadă şi în circulaţia trenurilor Regio sunt modificări anunţate la nivel local.  Pasagerii sunt rugați, înainte de călătorie, să contacteze telefonic Gara CFR din localitatea de plecare pentru informații actualizate despre mersul trenului cu care intenționează să călătorească. Lista cu numerele de telefon ale staţiilor CFR este disponibilă pe site-ul www.cfrcalatori.ro, la rubrica Info Utile-Informaţii telefonice-Staţii.
 
Pasagerii care aveau bilete la aceste trenuri, precum şi posesorii de abonamente vor primi, la cerere, contravaloarea biletelor pentru parcursul/călătoriile neefectuate, conform Regulamentului de transport pe calea ferată şi reglementărilor în vigoare. Mai multe detalii despre condiţiile de restituire a tarifelor de transport sunt disponibile la http://www.cfrcalatori.ro/2482.
 
Pentru informații actualizate despre circulația trenurilor, călătorii sunt rugați să consulte pagina de internet a companiei www.cfrcalatori.ro, să sune la numărul de telefon 021/9521 (pentru traficul intern) sau să se adreseze personalului CFR din stații.
Foto: http://cfr.stfp.net/