Bizarerii şi lupte politice

România figurează pe o hartă cu cel mai mare risc seismic, alături de Turcia şi alte ţări din Peninsula Balcanică. În următorii 50 de ani se preconizează seisme de gradul 7 şi peste. Specialiştii apreciază că nu ar fi un mare pericol dacă ar fi un cutremur de peste 7 grade, dacă clădirile noastre nu ar avea atâtea probleme. Aşadar, cei care au o vârstă mică şi care vor apuca să trăiască următorii 50 de ani ar trebui să fie atenţi pe unde stau. Se va goli Bucureştiul? Pentru zilele noastre, constatăm un nou scandal politic, izbucnit între Victor Ponta şi preşedintele Băsescu. Ponta îl acuză pe Băsescu Traian că ar fi intervenit, peste capul său, la un membru al Guvernului. E vorba de ministrul de Interne, căruia i-ar fi cerut un avion SMURD, pentru aducerea lui Cioabă acasă, când încă mai era viu. Instituţia prezidenţială neagă însă că Băsescu ar fi făcut o astfel de intervenţie, totuşi e de notorietate că Băsescu l-a sunat pe doctorul Brădişteanu, pe care l-a trimis în Turcia, pentru a verifica starea de sănătate a lui Cioabă, ceea ce s-a şi întâmplat. Un alt motiv de scandal îl vizează pe Tokes. Acesta a ajuns vicepreşedintele Parlamentului European cu ajutorul lui Băsescu şi al europarlamentarilor PDL şi a fost decorat cu Steaua României. După declaraţiile lui Tokes privind integritatea ţării noastre, a apărut o scrisoare la preşedinţie, prin care se solicită retragerea decoraţiei acordate de Băsescu lui Tokes. Ponta insistă pentru retragerea decoraţiei şi promite că va contrasemna decretul, dacă acest lucru se va întâmpla. Un fapt straniu s-a petrecut în Turcia. Iniţial, medicii turci au pretins familiei lui Cioabă pentru cele 5 zile de spitalizare şi pentru aparatul implantat pentru oxigenarea creierului 350 de mii de euro. Astăzi aflăm că factura s-a redus la 40 de mii. Într-adevăr, ciudat.