Moartea unui rege

Florin Cioabă, autointitulat regele ţiganilor, a murit în Turcia. Acest eveniment tragic a suscitat un mare interes, medicii turci fiind uimiţi de cât era Cioabă de cunoscut, chiar preşedintele Băsescu trimiţând la spitalul în care era internat un reprezentant al Ambasadei României în Turcia, dar şi un medic din România. Familia dorea să fie adus în ţară, dar medicii turci au fost împotrivă: nu este transportabil. De aici, toată lumea a înţeles cât de gravă era boala de inimă de care suferea. Cioabă avusese un infarct în timp ce era în concediu în Antalia. A fost internat într-o clinică privată, de unde a fost transferat apoi într-un spital de specialitate. Cioabă trăia doar cu ajutorul aparatelor la care era conectat. Sâmbătă i s-a montat un aparat care să suplinească ceea ce nu mai putea face inima. Să irige cu oxigen creierul. Dar, duminică dimineaţa, medicii au constatat că Cioabă nu mai avea nicio activitate cerebrală şi un ultim stop cardio-respirator se produsese. Au hotărât deconectarea acestuia de la aparatele care îl mai ţineau în viaţă şi la ora 11.10 au declarat moartea acestuia. Luni va fi adus în ţară şi familia se va pregăti de înmormântare. Asta e pe scurt povestea regelui Cioabă. Împăratul ţiganilor, Iulian, a decretat 30 de zile de doliu pentru romi şi a mai declarat că Florin Cioabă va avea parte de o înmormântare „cum nu s-a mai văzut”. Au transmis condoleanţe familiei Băsescu Traian, preşedintele României, Ion Iliescu şi alţi oameni politici. Mai trebuie spus că fiul lui Cioabă a declarat că medicii turci au greşit şi vor plăti pentru moartea tatălui său. Familia s-a opus efectuării unei autopsii, iar trupul lui Cioabă va fi repatriat luni, într-un sicriu cu aer condiţionat. Va urma o bătălie mare pentru preluarea coroanei regale. Dumnezeu să-l ierte!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/