Banii europeni încă așteaptă proiectele IMM-urilor din vestul țării

Întreprinderile mici și mijlocii din orașele din vestul României mai au disponibile fonduri europene pentru dezvoltarea activității. Proiectele mai pot fi depuse până la finalul lunii august.

Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest a anunțat luni că în această regiune mai sunt disponibile 40% din fondurile europene pentru finanțarea IMM-urilor din orașe, întreprinderile mici și mijlocii putând depune proiecte până la sfârșitul lunii august.

IMM-urile care doresc să acceseze fonduri nerambursabile pentru a-și dezvolta activitatea mai pot depune proiecte spre finanțare până la data de 30 august, ora 12.00, în cadrul Priorității de investiții 2.2 „Sprijinirea creării și extinderea capacității avansate de producție și dezvoltarea serviciilor” a Regio-Programului Operațional Regional.

Apelul de proiecte este de tip competitiv, proiectele primind finanțare în funcție de punctajele obținute în cadrul etapelor de evaluare și în limita alocării financiare pentru Regiunea Vest.

„Finanțarea vizează investiții în mediul urban – cu excepția întreprinderilor mijlocii în cazul cărora locul de implementare al proiectului poate să fie și în mediul rural. Valoarea finanțării nerambursabile acordată este de minimum 200.000 euro și maximum 1 milion de euro. Contribuția solicitantului de finanțare, din valoarea eligibilă a proiectului, diferă în funcție de dimensiunea firmei: 45% pentru microîntreprinderi și întreprinderi mici și 55% pentru întreprinderile mijlocii”, au explicat reprezentanţii ADR Vest.