20 de ani de prietenie între Slatina Timiş şi Geel

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Primăria comunei cărăşene a organizat ieri o serie de acțiuni prin care au fost marcaţi cei 20 de ani de înfrățire cu localitatea belgiană Geel.

 

Ca în fiecare an, o delegaţie din Belgia a sosit şi în această primăvară la Slatina Timiş pentru a sărbători, de data aceasta, două decenii de la înnodarea relaţiilor de prietenie. Gheorghe Roma, primarul comunei, şi invitaţii de la Geel au plantat un paltin de munte, care va fi de acum simbolul acestei frumoase prietenii. După acest moment, s-a dat startul Crosului Primăverii, la care au participat aproximativ 300 de copii și elevi.

promovare banner maxagro Muzeul TM

Interesante au fost şi demonstraţiile Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență din Slatina Timiș, care a luat fiinţă în urmă cu un an, bucurându-se de sprijinul belgienilor. Curioşii au văzut cum se stinge un incendiu, dar şi cum se intervine în cazul unui accident rutier soldat cu persoane incarcerate. Slatina Timiş beneficiază de acest serviciu datorită donațiilor făcute de comunitatea din Geel, cea mai importantă fiind autoutilitara de stins incendii.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157644470869276″]

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/