Zona roșie dă tot bugetul comunei Bolvașnița peste cap

1000x100 (2) mbmr 1000x100

Situație alarmantă într-o comună din Caraș-Severin. După ce a fost declarată zonă roșie cei aproximativ 100 de elevi din comuna Bolvașnița nu pot începe anul școlar decât online, dar fără suport material corespunzător.

Deși în realitate situația nu este atât de dură, pe hârtie regulile sunt simple: școlarii și preșcolarii vor învăța online cu ajutorul tabletelor, iar elevii de liceu care făceau naveta la Caransebeș nu vor fi primiți în unitățile școlare până când comuna Bolvașnița va ieși de sub incidența acestei zone roșii.
Realitatea prezentată de reprezentanții Primăriei Bolvașnița este că până în 14 septembrie o mare parte dintre persoanele aflate în izolare vor ieși din carantină până la începerea școlii.

Sunt câteva familii afectate, care trebuie să stea în carantină, am avut 3 persoane infectate, după ce un membru al unei familiei a decedat de COVID 19. În aceste condiții atât la Vârciorova, cât și la Bolvașnița au fost în total 30 de persoane, contacți ai decedatului care au intrat în carantină. Între timp, ieri au ieșit 8 persoane din carantină, astăzi alte 8 și până în 14 septembrie vor mai ieși din carantină, astfel că s-ar putea ca să nu mai fim zonă roșie. Noi avem 1390 de locuitori, cu 3 persoane infectate, din care două sunt în spital și una s-a vindecat, iar din carantinați nu este niciunul pozitivat. În aceste condiții sunt șanse să putem începe școala, chiar cu câteva zile întârziere, pentru că dacă se va autoriza doar școala online va fi foarte greu să achiziționăm tablete într-un timp atât de scurt și cu fonduri insuficiente de la bugetul local”, precizează reprezentanții primăriei Bolvașnița, care mai adaugă că situația se poate schimba de la o zi la alta.

Muzeul TM

Pentru pregătirea școlii online la Bolvașnița ar fi nevoie de achiziționarea a 80 de tablete, însă bugetul Primăriei nu permite o astfel de achiziție. Mai mult de această decizie a ISJ Caraș-Severin sunt afectați și elevii care învață la liceele din municipiul Caransebeș, care nu vor fi primiți la școală până când Bolvașnița nu va ieși din zona roșie.

banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/