Zona Plopi, zona nimănui! Altădată o oază de recreere, acum o junglă urbană

pescuit (2)

Zona Plopi de pe malul Timișului, din vecinătatea Pieței Agroalimentare, este unul dintre exemplele neputinței administrative, indiferent sub ce autoritate bugetară s-ar afla. Frecventată de lugojeni cu ani în urmă pentru plajă sau recreere în aer liber și folosită în urmă cu câteva decenii ca loc de organizare a sărbătorilor publice cu spectacole în aer liber, zona Plopilor, cunoscută mai ales lugojenilor cu o anumită vârstă, s-a transformat aproape într-o junglă urbană.

Vegetația în exces la baza malului Timișului, prin care în doar câteva locuri mai poți intra pentru scăldat în râu, iarba mai mereu înaltă (mai ales pe timpul verii), dar și pâlcul de plopi, în parte distrus de furtuna din urmă cu cinci ani, cu trunchiurile de copaci frânți și plantele spinoase care își fac loc tot mai mult în zonă, plus gunoaiele de rigoare, alcătuiesc peisajul dezolant al unei zone care altă dată era unul dintre reperele recreative ale municipiului.

Nici viitorul nu arată prea bine, singurele acțiuni de îngrijire, dar și acestea firave, se văd în perioada de vară, când un utilaj de la Apele Române, mai cosește iarba și atunci ies la iveală gunoaiele aruncate de te miri cine, care așteaptă vreo acțiune civică a elevilor sau a altor grupuri preocupate de curățenia și imaginea orașului să le adune și să le pună în sacii de plastic. Din partea administrațiilor locale (fie anterioare sau prezentă) nici un semn, justificarea fiind aceea că zona aparține altora, adică celor care au în obiectul de activitate gestionarea râurilor.

„Nu putem interveni în zona Plopilor, dar și în alte zone de pe malul Timișului pentru că aparțin instituției Apele Române. Nu se pot justifica cheltuielile cu lucrările care s-ar executa atâta timp cât gestiunea nu este a noastră. S-a a cerut administrarea malurilor în zona interioară municipiului și se așteaptă de mai mult timp un răspuns”, a transmis Primăria Lugoj.

În condițiile în care cei care gestionează albiile râurilor nu au forța necesară pentru o îngrijire relevantă, iar acele administrații care își doresc nu au justificarea legislativă, rămâne ca malurile să fie captive în continuare vegetației în expansiune și gunoaielor, mereu cu un minus la imaginea orașului.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/