„Ziua porților deschise” pentru preșcolarii din Moldova Nouă!

1000x100 (2) mbmr 1000x100

Trecerea de la un nivel de învățământ la altul presupune o schimbare majoră în viața oricărui copil. Astfel, în contextul familiarizării preșcolarilor cu ceea ce-nseamnă învățământul primar, Liceul Tehnologic „Clisura Dunării” a  organizat, la mijlocul acestei săptămâni, „Ziua porților deschise”, prezentarea ofertelor educaționale fiind punctul forte al evenimentului.


Mai multe grupe de copii din cadrul grădinițelor de pe raza orașului Moldova Nouă au avut posibilitatea de a pune în balanță ofertele prezentate în cadrul evenimentului „Ziua porților deschise” și să afle care dintre acestea înclină mai mult spre ceea ce-și doresc copiii să facă mai departe.

Încă de la primele ore ale dimineții, însoțiți de părinți, micuții care s-apropie cu pași repezi de clasa pregătitoare pășeau timorați, dar în același timp curioși în sălile de clasă, locul în care, începând cu luna septembrie a acestui an, pentru mulți dintre ei, va-ncepe o nouă etapă – învățământul primar.

Muzeul TM

Pentru a sparge gheața și pentru a crea o atmosferă cât mai familiară, elevii claselor a IV-a, datorită experienței similare prin care au trecut în urmă cu câțiva ani, împreună cu doamnele învățătoare le-au pregătit oaspeților tot felul de surprize: de la scenete de teatru prin care se anunță venirea primăverii („Soarele și omuleții de zăpadă”) la cântece pe aceeași temă „Iarnă să te duci cu bine!”, până la activități întreprinse împreună: colorat desenat etc.

Pentru cei care, din diferite motive, nu au putut participa la evenimentul organizat de Liceul Tehnologic „Clisura Dunării”, sub motto-ul „Educația este ca un pom fructifer, dacă nu este altoit face fructe mici și acre”, iată care ar fi ofertele educaționale privind clasa pregătitoare, în anul școlar 2019-2020:

– Liceul Tehnologic „Clisura Dunării”, corpul C: formă de învățământ tradițional, alternativa step by step, clasa pregătitoare cu predare în limba maternă sârbă;
– Școala Gimnazială „Alexandru Moisi”: formă de învățământ tradițional;
– Liceul Teologic Baptist Reșița, Secția Moldova Nouă: formă de învățământ tradițional.

Cu lecția învățată despre ce va urma peste doar câteva luni, micuții preșcolari se mai pot bucura, până-n vară, de activitățile întreprinse alături de doamnele educatoare și, de ce nu, de câteva ore în plus de somnic, prevăzut în programul prelungit de la grădi.

banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/