Ziua în care m-am înfruptat din cinci cireșe și o juma’ de caisă!

Cât am așteptat eu, Gogule, să vină primăvara asta. Să mănânc caș de oaie, cu ceapă verde, roșii de la mama lor de acasă, ciorbiță de dragavei ori de urzici culese de la poalele pădurii, iar la desert să-mi spăl greața cu cireșe de mai. Seara, înainte de culcare, chiar mă rugam la Doamne, Doamne să facă el cum știe mai bine, să găsesc dimineața cireșe la raft. Ai fi zis că sunt femeie borțoasă, așa poftă aveam.

Nu crezi, Gogule, că mi-o ascultat Dumnezeu rugămintea? Să nu mă mai mișc din locul ăsta dacă te mint. Bă, a doua zi dimineață am văzut cireșe în vitrina unui aprozar. Mari, frumoase, calitate superioară. Parcă erau de-ale noastre, ochiul boului, din alea, de pe vremuri. Să le mănânci cu privirea, nu alta. Aveam gura plină de apă, începusem să salivez mai rău decât câinele lui Pavlov. O slăbiciune inexplicabilă îmi cuprinsese tot trupul, încât mi-am zis că dacă nu mănânc o mână, două de cireșe, mor acolo în stradă. Cred că s-o speriat biata vânzătoare când am dat buzna în aprozar și i-am cerut să-mi cântărească jumate de kil de cireșe și două caise. Aș fi cumpărat mai multe, dar n-am avut atâția bani la mine și, în plus, mi-o fost frică să mănânc atâtea cireșe pe inima goală. Bă, Gogule, mi le-a cântărit și la urmă mi-a mai pus două, trei în pungă, drept bonus. „Un milion și două sute de lei vechi vă costă.” Am crezut că nu aud bine. Am rămas cu mâna întinsă și cu ochii bulbucați ca la broască. Cu mâna cealaltă m-am rezemat de tejghea: „Cât ați spus?” „Un milion, pardon, o sută douăzeci de lei noi.” Femeia mi-a văzut uluiala de pe față și mi-a zâmbit. „Cireșele sunt 200 de lei kilogramul, iar caisele – 55.” Am amuțit instantaneu. Mă gândeam, de unde… Doamne, iartă-mă le-o fi adus de erau atât de scumpe. De prin ce colț al lumii or fi fost culese… La urma urmei, nici nu mă mai interesau detaliile astea. Cu câtă bucurie și nerăbdare intrasem în aprozar și dintr-o dată… Noroc că am inima tare, altul în locul meu nu știu ce ar fi făcut…

Până la urmă, tot vânzătoarea m-a salvat: „Câți bani aveți?” Am întins mâna, să-i numere ea, eu nu mai aveam puterea să o fac. Toate visele mele se spulberaseră într-o clipă. „Aveți 25 de lei”, mi-a zis femeia. „Ia să vedem ce pot să vă dau de banii ăștia.” A pus mâna pe calculatorul de buzunar și a început să împartă, să adune și să tragă linie. Eu tot fără glas. Dispăruse și saliva. „Gata, de banii ăștia vă pot da cinci cireșe și o juma’ de caisă.” Am stat și am socotit: cinci cireșe și juma’ de caisă e mai mult decât nimic. Nu mănânc pâine două săptămâni, nu-mi cumpăr carne, lapte, ouă. Trec la cură de slăbire…

tm4ua media express de banat (100x1000px)

Și uite așa, Gogule, mi-am făcut cea mai fericită zi din anul acesta. Cu cinci cireșe și o jumătate de caisă!

banner 970 x 250