Ziua Europei la Caransebeş, sărbătorită în viteză [FOTO/VIDEO]

Ziua Europei a fost sărbătorită la Caransebeș de către tineri și copii dornici să participe la o promenadă a cicliștilor și alergătorilor, ca simbol al păcii și unității în diversitate a continentului european.

Câteva sute de cicliști au parcurs traseul Piața Revoluției – str. Vasile Alescandri – str. Tribunalului – Piața general Dragalina – Centrul de Informare Turistică – str. Cazărmii – str. Nicolae Bălcescu până la sediul Poliției Locale și retur.

„Am organizat acest eveniment la 10 ani de când România este parte componentă a Comunității Europene, pentru că ne dorim ca să ajungem din urmă țările occidentale. Am încercat să concepem o fărâmă din civilizația țărilor dezvoltate, și anume mersul pe bicicletă. Mi-aș dori o lume în care, la un moment dat, să ajungem să circulăm în maximă siguranță și libertate pe străzi cu bicicletele și mașinile să fie cele escortate de către echipaje de poliție”, ne-a declarat primarul Felix Borcean, care a dorit să se piardă printre mulțimea ce a ales să pedaleze astăzi, alături de city managerul Andrei Ungur.

YouTube video

Cel mai în vârstă participant a fost secretarul Clubului Montan Caransebeș, nea Mircea Socaciu, care nu lipsește de la niciun eveniment dedicat sportului și sănătății.

Evenimentul a fost supravegheat de agenții Poliției Rutiere și un echipaj medical cu ambulanță, pentru a nu se înregistra evenimente nedorite, iar la întoarcere participanții au primit câte un corn cu ciocolată în semn de recompensă pentru efortul depus. Cea mai mare bucurie a fost a copiilor dornici de aventură. Acțiunea a fost organizată de către Casa de Cultură George Suru, cu participarea Primăriei Municipiului Caransebeș.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157680858917782″]

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/