Zilnic, cel puțin patru timișeni ajung la spital după ce au fost mușcați de căpușe. Avertismentul medicilor infecționiști

untitled design set 970x90 px

Medicii de la Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara trag un semnal de alarmă după ce tot mai mulți timișeni ajung la camera de gardă cu mușcătură de căpușă. Este important ca oamenii să depisteze căpușa în primele 24 de ore de la fixarea pe tegument, iar insecta să fie extrasă. 

Zilnic, la „Victor Babeș” ajung între 3 și 4 timișeni care au fost mușcați de căpușe, spun medicii. Insectele parazite se hrănesc cu sângele gazdei pe al cărei corp ajung. Iar prin mușcătura lor, în sânge poate fi transmisă bacteria Borrelia, ce produce boala Lyme. Odată fixată pe piele, căpușa nu transmite imediat bacteria în sânge, ci are nevoie între 24 și 72 de ore pentru a infecta gazda.

„Prima măsură de prevenire a bolii este să depistăm căpușa în primele 24 de ore de la fixarea pe tegument și să o extragem. Acest lucru este ușor de făcut dacă seara, după ce am fost la iarbă verde, facem duș și căutăm o eventuală excrescență pe piele, trecând ușor cu mâna pe toată suprafața corpului, chiar și prin păr. Dacă descoperim o căpușă, atunci trebuie să o scoatem. Este foarte important să o îndepărtăm fără să-i rupem capul, deoarece există riscul ca acesta să poată transmite în continuare bacteria ce cauzează boala Lyme. Pentru aceasta, luăm un tampon de vată și îl îmbibăm în alcool sau iod, după care îl punem timp de 5 minute pe căpușă. Prin această manevră, căpușa slăbește prinderea de piele și astfel reușim să o scoatem ușor prin răsucire iîn sensul invers acelor de ceasornic.”, explică Virgil Musta, șeful Secției Boli Infecțioase II de la Spitalul „Victor Babeș” Timișoara.

publicitate ziar expresb 1000x100

În cazul în care căpușa este depistată după câteva zile, e necesar un consult medical. Boala Lyme, ce poate fi dezvoltată în urma mușcăturii căpușei infectate cu Borrelia, debutează într-un interval cuprins între 3 și 30 zile de la contact. Se formează o zonă roșie la locul înțepăturii, care are mijlocul mai pal. Urmează dureri de cap, de mușchi și de oase, dar și o oboseală accentuată.

„De câte ori mergem la iarbă verde este recomandabil să ne așezăm pe o pătură, nu direct pe iarbă, și, eventual, să purtăm pantaloni lungi, pentru situația în care ne plimbăm printr-o iarbă mare. Să ne spălăm seara și să ne inspectăm pielea. Să utilizăm spray-uri anticăpușă, când mergem într-o zonă unde este posibil să fie căpușe. Să consultăm medicii, dacă am găsit o căpușă și nu știm de cât timp este pe piele, dacă nu am reușit să o scoatem cu totul sau dacă apare eritemul caracteristic la locul mușcăturii de căpușă.”, a mai spus Musta.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/