Zilele Culturii și Credinței, un adevărat maraton cultural în Caraș-Severin

O serie de acțiuni culturale sub egida Episcopiei Caransebeșului, în cadrul evenimentului Zilele Culturii și Credinței în Caraș-Severin, se vor desfășura până la începutul lunii mai, în Banatul de Munte.

Oameni de cultură, şi nu numai, din județul Caraș-Severin şi-au anunţat participarea la manifestările ce vor avea loc la sfârşitul lunii aprilie şi în cursul lunii următoare. Prezentăm mai jos câteva dintre acţiunile culturale organizate cu acest prilej.

Joi, 26 aprilie, la Căminul Cultural „Achim Nica” din comuna Obreja, se va desfășura cea de-a VI-a ediție a Festivalului cântecului popular bănățean „La Obreja-ntr-o grădină. Achim Nica”. Festivalul va începe cu o slujbă de pomenire a rapsodului Banatului, Achim Nica, în biserica Parohiei Obreja, și cu evocarea activității acestuia, la Căminul Cultural din Obreja. La festivalul folcloric vor participa mai multe ansambluri bănățene și soliști de renume din această zonă etnografică.

Sâmbătă, 28 aprilie, la Bozovici, se va desfășura a IX-a ediție a Festivalului de poezie în grai bănăţean „Credinţă şi lumină”, care va avea loc în două sesiuni, cea științifică, organizată în Sala de ședințe a Primăriei Bozovici, iar cea artistică, în Casa de Cultură Bozovici.

Sâmbătă, 5 mai, la Casa de Cultură „George Suru” din Caransebeș, se va desfășura cea de-a doua ediție a Festivalul de Teatru pentru copii „Viața sfinților”.

Sâmbătă, 12 mai, începând cu ora 14:00, la Casa de Cultură „Dumbrăvița” din comuna Marga, județul Caraș-Severin, se va desfășura ediția a XXXVI-a a Festivalului Corurilor de Copii şi Tineret „Timotei Popovici”, la care vor participa 11 coruri din Eparhia Caransebeșului, Timișoara, Făget, Arad.

„Zilele Credinței și Culturii” se vor încheia în 17 mai, la Praznicul „Înălțării Domnului”, când, la Crucea Monument de la Domașnea va avea loc Comemorarea eroilor români, printr-un serviciu religios, alocuțiuni ale autorităților civile și militare, depunere de coroane, defilarea Gărzii de Onoare și recital de cântări patriotice al Fanfarei militare.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/