Zi istorică pentru Anina! 15 milioane de lei pentru atragerea turiștilor!

Un mare pas spre dezvoltarea turistică a orașului Anina a fost făcut astăzi prin semnarea unui contract de finanțare cu o valoare de 15 milioane de lei.

La sediul Primăriei din Anina a fost semnat astăzi contractul de finanțare pentru proiectul care prevede reabilitarea Puțului 1 al Minei Anina. Documentul a fost semnat de primarul orașului, Gheorghe Românu și de președintele Agenției de Dezvoltare Regională 5 Vest, Sorin Maxim.

Proiectul are o valoare finanțabilă de peste 15 milioane de lei și se întinde pe o durată de 33 de luni. Acesta presupune reabilitarea clădirilor monument istoric clasa A, realizarea unui muzeu al mineritului, precum și alte facilități pentru producătorii locali.

„Valoarea proiectului este de 15 milioane de lei, iar bugetul nostru este undeva la 1,2 milioane, deci vă dați seama cam ce ar însemna acest proiect pentru Anina. Asta din punct de vedere al banilor ce vor intra în Anina. În primul rând am căutat să avem acest proiect pentru că nouă ne trebuia un obiectiv puternic, ca să putem atrage turiștii în zonă. Am remarcat că, de foarte multe ori, vin turiști pe linia ferată Oravița-Anina și apoi căutau obiective de vizitat în Anina. Și atunci am zis să facem acest obiectiv mare, tocmai pentru ca acești turiști să poată să aibă ce vedea în Anina. Și iată că, după 2 ani și jumătate de muncă, am reușit să semnăm astăzi acest contract de finanțare. Este un obiectiv care pentru mine a fost un proiect de suflet pentru că am muncit la Mina Anina, sunt de profesie inginer minier, așa că vă dați seama că am fost cu sufletul alături de această exploatare minieră”, a declarat primarul Aninei, Gheorghe Românu.

CITEȘTE ȘI: Peste 5 milioane de euro pentru două obiective turistice din Caraş-Severin!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/