Zi de pelerinaj și rugăciune la crucea-monument de pe Muntele Mic

pelerinaj cruce monument muntele mic

Stațiunea Muntele Mic a devenit astăzi loc de pelerinaj pentru credincioșii din Banatul Montan, așa cum se întâmplă în fiecare an, pe 14 septembrie, la praznicul Înălțării Sfintei Cruci.

Manifestările religioase au debutat cu întâmpinarea ierarhilor de către primarul comunei Turnu Ruieni, Cosmin Belci, după care credincioșii au pornit în pelerinaj până la crucea-monument ridicată spre cinstirea memoriei eroilor bănățeni.

La eveniment au participat mulți tineri, membri ai Asociației Tinerilor Ortodocși din Banatul Montan, elevi ai Seminarului Teologic din Caransebeș, prelați ai Episcopiei Caransebeș, alături de PSS Lucian Mic, reprezentanți ai administrațiilor locale și județene, și credincioși de toate vârstele.

După slujba de pomenire a eroilor bănățeni și săvârșirea Sfintei Liturghii, la monumentul – cruce au fost depuse jerbe și coroane de flori. Momentul a fost urmat de un ceremonial militar al Brigăzii 18 Cercetare – Supraveghere „Decebal” din Timișoara.

pelerinaj muntele mic (2)

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/