Zgura de la Roland Garros, pe malul Bârzavei!

O investiție așteptată de mai bine de un deceniu este pe cale să fie finalizată în această săptămână. Stadionul de atletism din cartierul reșițean Lunca Bârzavei va beneficia de o pistă de zgură la standarde moderne. Investiția se ridică la 230.000 de lei, sumă aprobată de Ministerul Tineretului și Sportului.

Încă de la înființarea Clubului Sportiv Municipal Reșița, în anul 2002, directorul Rusalin Fîc a făcut demersuri pentru obținerea fondurilor reabilitării bazei sportive aflate în administrare. Obiectivul principal era stadionul de atletism, de unde s-au lansat în marea performanță mai multe generații de campioni. Ajuns într-o stare avansată de degradare, cu o pistă de alergare impracticabilă indiferent de anotimp, cu sector de aruncări și piste de elan greu de utilizat, fără groapă de sărituri, stadionul s-a aflat pe lista de priorități a conducerii CSM Reșița. Nu și pe cea a Ministerului Tineretului și Sportului. Abia pe 15 mai 2015, ministrul Gabriela Szabo a aprobat fondurile necesare investiției solicitate de clubul reșițean. Ca fostă atletă de performanță, marea noastră campioană știe cât de importante sunt condițiile de pregătire. Au cântărit mult și performanțele realizate în timp de atleții reșițeni, luându-se în calcul chiar și cele două calificări consecutive la Jocurile Olimpice ale mărșăluitorului Marius Cocioran, practicantul unei probe care nu se desfășoară pe pistă. Reprezentantul României la Rio de Janeiro, în 2016, va fi chemat la inaugurarea noii piste de zgură de pe stadionul de atletism să taie panglica, a precizat directorul CSMR, Rusalin Fîc.

În noiembrie a început cosmetizarea stadionului de atletism, cu amenajarea pistei de zgură și a bordurilor. După ce Abraxas a realizat proiectul, antreprenorul general, Cristicons, a apelat la specialiști pentru efectuarea lucrărilor. Amenajarea pistei de pe Stadionul Nicolae Dobrin din Pitești, dar și a numeroase terenuri de tenis în țară l-au recomandat pe Gheorghe Ristache, reprezentantul AS Club Politehnica București, pentru proiectul din municipiul de pe Bârzava. 216 metri cubi de zgură roșie au fost descărcați pe pista stadionului din Govândari. „Estimăm ca în această săptămână să terminăm lucrările”, spune Gheorghe Ristache.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157660043836974″]

Vor urma și alte reabilitări la stadion

„Este un prim pas făcut în 2015, referitor la schimbarea suprafeței de zgură și a bordurilor. Pista va fi complet refăcută, cu trei straturi de zgură, ultimele două straturi fiind de zgură roșie, competitivă și specială pentru sport, pentru terenurile de tenis și pistele de atletism. Este același tip de zgură care se găsește pe terenurile de tenis de la Roland Garros. Proiectarea a fost făcută de firma Abraxas din Reșița, iar execuția aparține SC Cristicons Reșița. Valoarea investiției este aproximativ 230.000 de lei. Urmează pentru anul viitor, bineînțeles dacă vom obține fonduri, refacerea suprafețelor de aruncare, a sectorului de săritura în înălțime și a sectorului de săritură în lungime și triplusalt. Tot în proiectul pentru anul viitor am introdus și udatul pistei folosind sprinklere și un sistem de iluminat solar”, spune Rusalin Fîc, directorul CSM Reșița.

Pista de zgură va necesita însă o întreținere specială: „Este foarte greu să întreții o suprafață cu zgură, pentru a putea fi la standarde de performanță, foarte mult se lucrează manual, nu se poate lucra mecanizat. Oamenii noștri de la întreținere stau pe lângă cei care execută lucrările, ca să învețe mișcările de bază. Să spunem că din acest punct de vedere va fi OK, numai că trebuie să-i conștientizăm pe cei care aleargă că trebuie să respecte anumite reguli. Se va intra obligatoriu cu încălțăminte de sport adecvată. Nu este voie să se alerge imediat după ploaie, pentru că se fac urme pe pistă. Trebuie intervenit imediat după ploaie, pentru ca pista să fie întreținută. Iarna, nu se poate folosi. Evident că vom informa pasionații de sport despre toate aceste aspecte.”

Clubul Sportiv Municipal Reșița se numără printre importantele unități sportive din subordinea Ministerului Tineretului și Sportului. În anul 2014, clubul condus de Rusalin Fîc s-a situat pe locul 16 în clasamentul general.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/