Zeci de victime de Drumul Morții

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

15 persoane au decedat, iar alte 74 au fost rănite grav! Asta este statistica polițiștilor rutieri în primul semestru al acestui an. În Caraș-Severin au fost înregistrate peste 150 de accidente. Numărul lor este mai mare față de aceeași perioadă a anului trecut.

În perioada imediat următoare oamenii legii vor fi prezenți în trafic atât în mediul urban, cât și în mediul rural, tocmai ca să reducă astfel de accidente rutiere, dar și să-i sancționeze pe vitezomani.

Din punct de vedere al categoriei de drum, cele mai multe accidente au avut loc pe rețeaua de drumuri naționale. Șoseaua cu cele mai multe tragegii rămâne DN 6, cunoscut deja sub denumirea de Drumul Morții. Din totalul evenimentelor rutiere, 14 s-au produs pe fondul consumului de alcool.

promovare banner maxagro Muzeul TM

În perioada analizată, s-au desfășurat o serie de acțiuni cu aparatele radar pe toate categoriile de drumuri, cu precădere pe cele naționale. Numărul amenzilor care au fost aplicate de polițiștii rutieri depașește 8.500. Tocmai pentru a-i calma pe vitezomani, oamenii legii au desfășurat aproximativ 290 de acțiuni. În urma acestora, au aplicat aproape 6.000 de sancțiuni. Din varii motive, circa 1.300 de conducători auto au rămas fără permis. Nici participanții la trafic pe două roți nu au scăpat de procesele verbale. Prin urmare 624 de persoane au fost amendate.

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/