Taxa pe paragină, aplicată pentru zeci de clădiri istorice din Timișoara

Zeci de proprietari de clădiri istorice din Timișoara, care au lăsat fațadele în paragină, vor plăti impozite de trei, patru sau chiar cinci ori mai mari, de anul viitor, pentru că nu început demersurile necesare pentru a le reabilita.

Noua conducere a Primăriei Timișoara nu a renunțat la ideea supraimpozitării proprietarilor de clădiri istorice care nu au reabilitat fațadele. Astfel, în ultimul plen din acest an al Consiliului Local Timișoara, au fost aprobate mai multe proiecte de hotărâre cu privire la majorarea impozitelor pe clădiri cu 300, 400 sau chiar 500%, de anul viitor, în cazul a 34 de imobile lăsate de izbeliște.

Prin această supraimpozitare vom reuși, de fapt, să facem un ciclu corect de supraimpozitare a fațadelor din zona istorică. În sensul în care proprietarii de clădiri, asociațiile au fost notificate cu un timp suficient înainte, la începutul anului, și această supraimpozitare, practic, va fi implementată la un an de zile după notificare. Un timp suficient de lung în așa fel încât asociațiile sau proprietarii sau reprezentanții asociațiilor să demareze proiecte de reabilitare. Suntem optimiști că în felul acesta vom putea să continuăm această măsură fără să mai pierdem în instanță procese pe bandă rulantă. Din păcate, ultima supraimpozitare a fost făcută pe o procedură greșită. Atunci am pierdut în instanță cam toate procesele pe care le-am avut pentru supraimpozitare. Acum suntem optimiști că pe o procedură făcută corectă vom putea să stabilim această supraimpozitare a cărei rol este unul foarte simplu, acela de a stimula asociația să-și reabiliteze fațada”, a declarat Ruben Lațcău, viceprimarul Timișoarei.

Concret, din cele 34 de clădiri istorice, pentru una, aflată în Piața Libertății, proprietarii vor plăti un impozit de cinci ori mai mare, iar pentru alta, situată pe str. General Eremia Grigorescu, se va plăti un impozit de patru ori mai mare. Pentru celelalte, impozitul se triplează, din 2022.

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/