Zeci de proiecte derulate cu fonduri europene, rămase în urmă. Cele mai multe sunt din Caraș

Timisoara, Sorin Maxim, director general adr vest

Aproximativ 40 de proiecte din Regiunea de Vest, finanțate cu fonduri europene, au întârzieri la implementare. Vestea bună este însă, potrivit directorului ADR Vest Sorin Maxim, că regiunea a absorbit întreaga sumă – peste 640 de milioane de euro – alocată în perioada 2014-2020.

Valoarea proiectelor care întâmpină dificultăți se ridică la 70 de milioane de euro.

„Vestea bună este că am atins gradul de absorbție de 100%. Toată valoarea alocată pe care a primit-o regiunea în perioada 2014-2020, respectiv 643 de milioane de euro, a fost absorbită. Am făcut plăți de 103%. Sunt într-adevăr aproximativ 40 de proiecte, spun aproximativ pentru că lista este încă în discuție, dar ele cumulează undeva la 70 de milioane de euro care la fel, cu bunăvoința Comisiei – și aici apreciem efortul care s-a făcut, s-a făcut o derogare de la regulamente, ceea ce este foarte greu și rar se face, prin care aceste proiecte sunt preluate de programul pe care tocmai l-am lansat și le vom continua, să nu rămânem fără finanțare. Practic, aceea va fi o extra plată în cadrul programului ducând absorbția probabil undeva la 115-118% în momentul în care se finalizează și ele.”, a declarat pentru expressdebanat.ro Sorin Maxim, directorul Agenției pentru Dezvoltare Regională Vest.

Cele mai multe proiecte cu probleme sunt în Caraș-Severin, urmează Hunedoara, Timiș și Arad. Potrivit lui Sorin Maxim, problemele care împiedică cel mai adesea derularea proiectelor conform contractelor se referă la întârzierea licitațiilor, dificultățile constructorilor fie obținerea cu greu a avizelor necesare lucrărilor.

„Marea majoritate sunt proiecte care au avut obiectiv probleme la implementare: au întârziat licitațiile, constructorii au avut dificultăți sau au plecat de pe șantier, unele au mai avut probleme în zona de patrimoniu cu avizele și le-au obținut mai greu și, evident, au decalat termenele. Sunt și proiecte care, din păcate, nu s-au ținut de calendar, care au fost demult contractate și nu au avut un ritm și o preocupare a beneficiarului să ducă proiectele la bun sfârșit. Este aparent o pierdere, dar totuși trebuie să ne uităm că programul a făcut absorbție și pe programul nostru această sumă va fi declarată absorbită imediat ce proiectele vor fi finalizate. O să publicăm lista în curând, mai suntem în ultimele detalii cu fiecare proiect pentru că tratăm fiecare proiect cât se poate de riguros întrucât ele vor fi preluate, se fac alte contracte pentru a fi preluate pe noul program.”, a mai explicat Sorin Maxim.

Săptămâna trecută, la Timișoara a avut loc „Evaluarea Anuală a Performanței Programelor Regionale”, eveniment la care au participat mai mulți reprezentanți ai Comisiei Europene, ai Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, ai Ministerului de Finanțe, ai Autorității de Audit, precum și ai celor opt Agenții pentru Dezvoltare Regională din România. S-a dezbătut modul de implementare a programelor regionale, în contextul în care, în premieră, ADR-urile din România sunt autorități de management pentru acestea.

Reprezentanții Comisiei Europene au fost prezenți și la întrunirea Comitetului de Monitorizare pentru Programul Regional Vest 2021-2027, unde au fost informați cu privire la stadiul apelurilor de proiecte lansate și în pregătire, dar și la inaugurarea unuia dintre obiectivele de infrastructură educațională finanțat prin Regio-POR – sediul de pe strada Paris al Universității de Vest.

Regiunea Vest beneficiază de fonduri europene în valoare de 1,18 miliarde euro prin Programul Regional Vest 2021-2027, pentru investiții care sprijină creșterea economică, dezvoltarea durabilă și îmbunătățirea calității vieții locuitorilor săi.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/