Stop joc la prima bază sportivă construită la Timișoara, după revoluție. Contractul a fost reziliat

nocturna pe baza sportiva costica radulescu din timisoara

E deja mai bine de un an de când muncitorii au dispărut de pe șantierul bazei sportive de pe strada Costică Rădulescu nr. 6, în zona stadionului Dan Păltinișanu. Contractul a fost în cele din urmă reziliat, iar o nouă licitație ar putea fi organizată cel mai repede la finalul anului. 

„Nocturna funcționează, doar că societatea nu a continuat lucrările. Nu a terminat niciuna din cele 15 lucrări pe care le-a contractat cu CNI, cea mai avansată fiind la Petroșani, dar nici acolo nu au terminat. CNI-ul mi-a spus în vară că trebuie să treacă un an de zile de la momentul la care sunt sistate lucrările, am fost la București, mi s-a spus că s-a reziliat acel contract. În momentul de față se lucrează la evaluarea lucrărilor efectuate, urmând a fi scos la licitație. Vor pune și o firmă de pază pentru șantier, în această perioadă.”, a declarat Cosmin Tabără, viceprimarul Timișoarei.

O licitație în urma căreia să fie desemnat o nouă companie constructoare este în pregătire, a mai spus viceprimarul.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Baza sportivă ar fi trebuit să fie dată în folosință în septembrie 2022. Investiția Companiei Naționale de Investiții se ridică la aproape 6 milioane de lei. Proiectul prevede un teren de sport standard, nocturnă și tribune pentru 500 de spectatori, precum și un teren de dimensiuni mai mici pentru minifotbal, baschet sau handbal.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/