Zeci de licee din Timiș primesc table inteligente la început de an școlar

tabla inteligenta
1000x100 (2) mbmr 1000x100

Creta și buretele vor fi înlocuite cu table inteligente în zeci de licee din județul Timiș, la începutul acestui an școlar. Ministerul Educației a cumpărat, cu bani de la Banca Mondială, 152 de astfel de table moderne, de care vor beneficia elevi de la 32 de unități de învățământ din Timiș.

Condiții moderne de predare pentru dascălii din mai multe unități de învățământ din județul Timiș, cu sprijinul Ministerului Educației. Inspectoratul Școlar Timiș a anunțat că în magazia instituției au ajuns 152 de table inteligente, care vor fi distribuite unui număr de 32 de licee.

Tablele inteligente au fost cumpărate în urma unei investiții de aproape 600.000 lei, prin programul ROSE (Romanian Secondary Educational System), destinat liceelor și finanțat de Banca Mondială.

Muzeul TM

Tablele inteligente cuprind următoarele elemente: tabla – diagonala 2300 mm, markere touchscreen, videoproiector 3200 lumeni, modul wi-fi, pachet software – licență perpetuă”, a informat Inspectoratul Școlar Timiș.

Potrivit reprezentanților instituției, achiziția a fost desfășurată de Unitatea de Management a Proiectelor cu Finanțare Externă din cadrul Ministerului Educației.

banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/