Zeci de burse de creație oferite de Primăria Timișoara

burse de creatie oferite la timisoara

Zeci de artiști și jurnaliști culturali vor primi burse de creație din partea Primăriei Timișoara.

Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara anunță că 67 artiști și 15 jurnaliști culturali primesc un sprijin financiar în cadrul programului „Energie! Burse de creație”. Suma de 1,6 milioane de lei va susține artiști și jurnaliști care activează în domeniile: arte vizuale, literatură, muzică, teatru, dans și performance, arte digitale și new media.

În total, au fost depuse 216 aplicații la acest program de finanțare, dintre acestea, în urma evaluării de către comisii de specialiști, au fost selectate 82 de proiecte. Beneficiarii vor avea oportunitatea să creeze, exploreze și expună ideile în anul 2024, anul ulterior celui în care Timișoara și-a exercitat titlul de Capitală Europeană a Culturii. Valoarea unei burse este de 19.500 lei brut. Finanțările sunt acordate în cadrul Power Station – componentă a Programului cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” dedicată creșterii capacității sectorului cultural, implementată de Centrul de Proiecte”, a informat Centrul de Proiecte.

Acesta este al treilea an consecutiv în care se derulează programul de finanțare „Energie! Burse de creație”.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/