Zeci de bocșeni au profitat de campania de sterilizare gratuită

caini sterilizare bocsa

Campania de sterilizare gratuită a animalelor de companie din Bocșa a fost un succes. Zeci de persoane au trecut pragul Serviciului Public de Gospodărie Comunală în cele două zile ale campaniei.

Campania de sterilizare a avut loc la finalul săptămânii trecute, în zilele de 19 și 20 noiembrie, la sediul Serviciului Public de Gospodărie Comunală din cadrul Primăriei Bocșa. Campania a fost derulată de Asociația Dogs Center Reșița, în colaborare cu Romanian Dogs in Danger, Rescuing European Animals in Need și Pawprints to Freedom.

„Campania a avut succes. Au fost circa 100 de persoane cu animalele să sterilizeze în special câinii ca să nu scape pe stradă și după aceea să avem câini fără stăpân în oraș. A mers destul de bine, a fost inițiativa unei asociații de protecție a animalelor și ne-au solicitat sprijinul. Pe viitor sperăm ca această colaborare să continue astfel încât să mai poată fi organizate campanii de acest gen foarte necesare. Numai în acest fel ne putem proteja animăluțele, astfel încât numărul celor abandonate să scadă vizibil.”, a declarat primarul Mirel Pascu.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/