Zboruri directe din Timișoara către patru destinații noi din Europa

Timișorenii pot zbura direct din orașul de pe Bega spre patru destinații noi din Europa. Mai exact, de pe Aeroportul Internațional „Traian Vuia” pot ajunge în Billund (Danemarca), Doncaster/Sheffield (Marea Britanie), Nuremberg și Baden Baden (Germania). De asemenea, compania aeriană Wizz Air a alocat o a treia aeronavă bazei de la Aeroportul Timișoara.

Prin introducerea celor 4 noi destinații se mărește zona europeană accesibilă direct din Timișoara și în același timp Banatul, Timișul și Timișoara – viitoare Capitală Culturală a Europei – au șanse sporite de a fi vizitate de turiști europeni. Alocarea celei de-a treia aeronave la baza din Timișoara înseamnă o creștere economică regională, mai multe locuri de muncă în economia locală și regiunea Banat, dar și mai multe oportunități de călătorie accesibile spre și dinspre Timișoara. Colaborarea Aeroportului Timișoara cu compania aeriană este una foarte bună, dovada excelentei colaborări în interesul clienților noștri, pasagerii, este creșterea numărului de zboruri și destinații planificată pentru 2019 și 2020.”, a declarat directorul Aeroportului Timișoara, Daniel Idolu.

Zborurile vor fi efectuate de două ori pe săptămână, conform programului:

  • Billund (Danemarca) – duminică și joi
  • Karlsruhe/Baden-Baden (Germania) – duminică și joi
  • Nuremberg (Germania) – marți și sâmbătă, începând din 6 august
  • Doncaster/Sheffield (Marea Britanie) – marți și sâmbătă, începând din 6 august

De asemenea, a crescut numărul de zboruri săptămânale efectuate de către compania aeriană Wizz Air pe Aeroportul Timișoara cu 18 curse, respectiv de la 44 la 62 de zboruri săptămânale. Astfel, compania aeriană Wizz Air operează 19 destinații cu zbor direct din Timișoara, cu legături în 7 țări europene (Anglia, Belgia, Danemarca, Franța, Germania, Italia, Spania), plus Israel.

Mai multe informații puteți găsi pe pagina oficială Aerotim.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/