Aeroportul Caransebeș este animat și în vreme de pandemie! Un grup de oameni de afaceri și pasionați de zbor a vizitat Aeroportul „Banatul” Caransebeș. 10 avioane ușoare și ultraușoare au aterizat pe pista aeroportului, și au efectuat exerciții de antrenament.
Pasionații de zbor fac parte din asociația Business & General Aviation of Romania, coordonată de către Marius Ștefănescu, președintele asociației:
Pasionați de zbor din Suceava, Piatra Neamț, București, Buziaș și alte zone ale țării au onorat invitația lui Dorin Ivașcu, cel care alături de omul de afaceri Gabriel Olariu administrează Aeroportul Banatul Caransebeș. Printre aceștia Daniel Mitric, cel care a înființat aerodromul de la Frătăuți, județul Suceava, având o școală de zbor și o societate de asamblare avioane.
„Eu am aterizat de mai multe ori pe Aeroportul Caransebeș în ultimii ani, am mai avut concerte la Reșița, Buziaș, este foarte bine că sunt mai multe aerodroame în zona Banatului pentru că aviația generală poate ridica o zonă, o localitate din punct de vedere turistic. Nu vezi în Elveția așa cum este aeroportul la poale de Muntele Mic, sunt pârtii de schi se poate ajunge ușor, am făcut o oră și 50 de minute până aici într-un avion care poate zbura cu 200 de km la oră”, ne-a declarat Mihai Mărgineanu, care a menționat că este la fel de greu și să filmezi pentru Las Fierbinți și să pilotezi un avion, însă este la fel de frumos.
Cum e să filmezi non stop cu ochelarii cu lentila spartă?
„Nu pot să-mi dau seama că eu nu văd nimic de ei! Vorba colegilor mei: Doamne, Doamne cât ai câștigat tu cu ochiul ăsta de sticlă!”, a spus Mărgineanu, care a mai adăugat că în pandemie pentru el este odihnă și timp pentru un album nou.
Dorin Ivașcu ne-a declarat că prin asemenea acțiuni se încearcă se se organizeze o aviație de nișă și la Caransebeș:
„E demn de apreciat pentru noi venirea colegilor din țară, pur și simplu ca să vadă ce am mai făcut la Caransebeș, lozinca acestei zile de aviație mică la Caransebeș a fost de aero-șpriț, glumind pe această temă și ne bucură că au răspuns invitației destul de mulți colegi din asociație”, ne-a declarat Dorin Ivașcu.