Zbor cu avioane de mici dimensiuni pe Aeroportul Caransebeș

Aeroportul Caransebeș este folosit în aceste zile pentru o amplă acțiune de combatere a bolilor la animalele sălbatice.

11 avioane de mici dimensiuni, dotate cu sisteme speciale de lansare a conservelor cu medicamente pentru prevenirea si combaterea bolilor la vulpi, decolează și aterizează pe Aeroportul Caransebeș. Aici își au cartierul general de coordonare a activității, ne-a precizat Daniel Gabriel Olariu, administratorul Aeroportul Caransebeș SA.

Supravegherea stării de sănătate a animalelor/păsărilor sălbatice este relevantă şi foarte importantă pentru previzionarea stării de sănătate la nivel naţional şi pentru întocmirea analizelor privind riscul de trecere a anumitor agenţi patogeni de la animalele din mediul sălbatic, la cele domestice din exploataţii.

Depistarea din timp a unor astfel de cazuri ajută autorităţile responsabile de sănătatea animalelor şi siguranţa alimentelor în formularea politicilor de profilaxie şi control al bolilor.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/