Startul Campionatului Women Rally 2020 se dă la Timișoara în acest weekend și se va desfășura de vineri până duminică. Până acum s-au înscris 37 de participante din 11 județe ale țării, iar 30% din ele sunt din Timișoara și împrejurimi. Vor fi prezente și câștigătoarele celor 3 clase de anul trecut, care împreună cu cele nou-venite dau startul unui nou sezon dedicat femeilor pasionate de automobilism.
Etapa I începe vineri cu un start festiv, la ora 19.00 în Piața Iancu Huniade, unde fiecare echipaj va fi prezentat. Spectacolul se ține fără spectatori în acest an în contextul epidemiologic, însă organizatorii au vorbit despre existența unor zone de siguranță. Concursul are loc sâmbătă, 25 iulie, pe un traseu special amenajat în parcarea Shopping City Timișoara, de la ora 10.00. Concurentele vor fi cronometrate pe traseu, în două ture de manșă, traseul cuprinzând o tură de recunoaștere și 4 ture cronometru. În funcție de prestarea fiecăreia și de poziționarea lor, se vor acorda premii la cele 5 clase existente și va exista și o campioană unică la clasamentul general. Se vor calcula timpii din ambele manșe și se face o medie a lor, timp care va fi luat în considerare în clasament. Anul acesta vine cu o noutate: adăugarea clasei electrice, cu scopul de a promova mobilitatea sustenabilă. Seara, de la ora 18.00, are loc un dineu la Casa Auto Timișoara, unde concurentele vor fi premiate, iar în paralel are loc o licitație caritabilă. Banii strânși vor ajunge la Asociația Little People.
Tot în acest an, Bosch Car Service este sponsor principal al campionatului feminin de automobilistică și puteți avea șansa de a beneficia de o diagnoză computerizată. 6 mașini pot intra la verificări într-o oră, iar dacă luați legătura cu organizatorii pe pagina de eveniment, puteți beneficia de o rezervare.
Vechii parteneri ai campionatului, Casa Auto Timișoara, centru autorizat de vânzări și service pentru mărcile Mercedez-Benz, Ford, Hyundai și Mitsubishi, susțin și în acest an acest evenimentul sportiv. „Susținem evenimentul de la început, de pe vremea când era un vis frumos. Este un parteneriat care a devenit prietenie. Acum a devenit mare și sperăm să devină din ce în ce mai mare. Ne dorim ca această manifestare să devină o tradiție în orașul nostru și încurajăm doamnele şi domnişoarele să participe la astfel de competiții, demonstrând astfel că acest domeniu nu mai este doar apanajul bărbaților. Ajuns la al treilea sezon, sperăm că acest eveniment va rupe barierele prejudecăților şi se va afirma pe scena motorsportului românesc ajutat şi de susținerea noastră.”, spune Mirela Castelli, coordonator marketing Casa Auto Timişoara.
„Deschiderea a fost suficient de mare din partea Timișoarei încât să dea încredere de organizare a unei etape aici. Cred că la acest tip de activități Timișoara s-a dovedit primitoare, mai ales prin clasa de mașini electrice. Este primul oraș în care va exista o clasă de mașini electrice în deschiderea unui campionat. Ne așteptăm la o participare mult mai largă anii viitori.”, a declarat Cornel Dumitrescu, manager executiv Casa Auto Timișoara.
„Susținem un stil de viață activ, de aceea ne bucurăm să fim gazdele Women Rally, eveniment care promovează spiritul de competiție, dar și fair play-ul în trafic, indiferent de genul șoferului. Suntem convinși că participantele vor avea parte de o experiență unică și că vor pleca acasă mult mai încrezătoare în propriile abilități de șofer.”, spune Aliona Tcaci, Marketing Specialist Shopping City Timișoara.
„Chiar dacă traversăm o perioadă dificilă și plină de incertitudini, încercăm să întreținem speranța și dorința de a fi uniți prin pasiunea noastră și să păstrăm un iz de normalitate. În ciuda dificultăților, dăm startul aici la Timișoara, unde am găsit o mare susținere aici. Dorim să ținem aprins spiritul competiției reprezentat de curaj, îndrazneală, bucuria de a lupta împreună, umanitate. Vineri dăm startul festiv în prezența autorităților locale și a partenerilor, de la ora 19.00, în parcarea Modex. Vă invităm să fiți alături de noi!”, a spus Laura Savu, organizatoarea și fondatoarea evenimentului Women Rally.
Express de Banat este partener media al evenimentului.
var bannersnack_embed = {"hash":"bc5exl8pv","width":1000,"height":100,"t":1595344823,"userId":35866376,"type":"html5"};