Welcome back home, bă, Șică, bă!

Auzită aseară la târg. Pardon, la Festivalul Primăverii de la Reșița care, între noi fie vorba, e tot un fel de târg, doar că denumirea îl face mai urban, spre deosebire de târgurile de la Răcășdia, Grădinari ori Forotic.

Cică Șică Mandolină se întoarce în PNL. Cu tot cu Forța Dreptei. Pe bune? „Da, dom’le, mi-a răspuns Gogu al meu. L-am auzit eu pe tarabagiul ăla care vindea hamsii lângă scenă, când îi spunea ăluia de lângă el: «Ce dracu’, dom’le, dacă îți spun că vine, vine. L-am auzit cu urechile mele când a spus asta.»”

Demiterea lu’ Bolo și trădarea pesedeilor au stat la baza hotărârii sale de a ajuta PNL în aceste momente grele. S-au întlnit de câteva ori la o cafea și, cum stăteau ei așa, tete-a-tete, ca doi vechi camarazi care au condus partidul Brătienilor, Șică n-a mai rezistat văzându-l pe Bolo cât de necăjit era: „Ilie, mi se rupe sufletul când te văd că suferi ca un câine. Cum îți rozi unghiile. Că de la Mirel Rădoi n-am mai văzut un alt bărbat să facă asta Și nu e cinstit să ți se întâmple așa ceva, că la câte ai făcut tu în zece luni pentru țara asta ar trebui să ți se ridice statuie în fiecare reședință de județ. Cel puțin una. Soclu de granit și bust turnat în bronz. Cu o umbrelă alături, deschisă, să nu te plouă ori să te bată soarele în cap. Asta e părerea mea și mi-o mențin, indiferent de ce spun dușmani, fir-ar mama lor a dracului”.

Sigur, la auzul unor astfel de vorbe, până și statuile pe care Bolo le-a mutat din centrul Oradei ar fi lăcrimat. Sau, măcar ar fi oftat. Ceea ce s-a întâmplat și cu premierul care, pare el un dur, dar în culisele Palatului Victoria și în discuțiile private cu Grindeanu e ca un copil când este atins la corason. Și-a șters cu batista lacrima aia solitară ce i se prelingea pe obraz, apoi l-a îmbrățișat pe Ludovic care la rândul său l-a îmbărbătat cum a știut el mai bine: „Nu mai plânge, Ilie, că trecem noi și peste asta.”

Bolo s-a desprins din brațele lui, a făcut un pas înapoi și l-a întrebat surprins: „Ce vorbe sunt astea, Șică? Fii mai explicit, că nu înțeleg.”

Imaginați-vă o astfel de scenă dintr-un film neorealist, cu Marcello Mastroianni distribuit în rolul fiului rătăcitor care se întoarce acasă. Acasă în marea familie liberală.

„Da, Ilie, mă întorc în PNL să punem împreună umărul la prosperitatea acestui partid, a Bihariei, a României. Și nu mă întorc cu mâna goală. Cu vreo 15 mii de membri și 1,5-2 procente. Nu e cine știe ce, dar decât deloc, sunt bune și procentele astea. O să vorbesc și cu Cataramă, să-și aducă și ăsta familia și prietenii înapoi în PNL, îl convingem și pe nea Nicu Ciucă să ni se alăture. Poate și cu Tăriceanu o să port o discuție pe tema asta. Eu zic că cu ăștia toți umplem o sală de cămin cultural. Nu e mult, dar pentru început e destul. Părerea mea.”

Gâtuit de emoție, Bolo nu s-a mai putut abține și l-a pupat pe amândoi obrăjori: „muah, muah”, apoi l-a scuturat zdravăn și bărbătește de umeri, exclamând precum un liberal cărășean în plină afirmare: „Welcome back home, bă, Șică, bă!”

• Tweet
• Pin It