Weekendul șoferilor indisciplinați. Peste 200 de amenzi date în Timiș!

La fel ca în fiecare sfârșit de săptămână, polițiștii au acționat și weekendul trecut pe drumurile din județ, în vederea prevenirii și combaterii principalelor cauze de accidente. Oamenii legii au aplicat peste 200 de sancțiuni contravenționale și au reținut 15 permise de conducere.

Activitățile Poliției au ca scop reducerea riscului rutier pe drumurile naţionale, drumurile judeţene şi în localităţi, precum şi în vederea combaterii conducerii autovehiculelor sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanţelor psihoactive şi impunerii respectării normelor legale referitoare la viteza de deplasare. Polițiștii au constatat opt infracțiuni și au dat 256 de amenzi. Dintre acestea, aproape jumătate, 124, au fost pentru nerespectarea regimului de viteză.

Dintre cei prinși de Poliție, 15 șoferi s-au ales cu permisul reținut pentru neacordarea priorităţii de trecere pietonilor şi vehiculelor, nerespectarea regulilor privind efectuarea manevrei de depăşire şi limitelor legale de viteză, conducere sub influența băuturilor alcoolice. De asemenea, au fost reținute și 15 certificate de înmatriculare.

Astfel de acțiuni vor continua.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/