Vremuri grele pentru locatarii ilegali! Primăria va verifica cine stă cu forme legale și cine nu în fostele imobile ale Meridianului

În ultima ședință de consiliu din data de 21 ianuarie, consilierii lugojeni au votat pentru preluarea de către Primărie a fondului locativ de la societatea Meridian 22. După cum se știe, Meridian 22 se află într-o situație economică dificilă, cu datorii foarte mari și a rămas fără personalul necesar administrării acestor imobile.

Transferul de fond locativ este unul impresionant. Este vorba despre nu mai puțin de 274 de imobile cu destinație de locuit și 13 spații cu altă destinație.

Primăria va prelua administrarea fondului locativ prin Direcția de Urbanism – Patrimoniu din cadrul autorității publice locale. Pentru că multe clădiri care erau administrate de Meridian sunt într-o stare avansată de de uzură (anul trecut s-a prăbușit balconul din curtea interioară a unui astfel de imobil, situat pe strada Cuza Vodă, vizavi de sediul BRD), Primăria va trece la verificări.

„Chiriașii nu vor mai plăti la Meridian, ci la Primărie. Desigur, se vor întocmi noi contracte, prilej cu care vom inventaria fiecare imobil în parte. Vom verifica nu numai starea imobilelor, ci și formele legale ale locatarilor, pentru a vedea cine locuiește acolo legal și cine nu”, ne-a declarat Bogdan Blidariu, viceprimarul municipiului Lugoj.

Această acțiune de verificare a formelor legale se impunea mai demult. Viceprimarul spune că în acest moment nu se intenționează schimbarea vechilor tarife plătite de chiriași.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/