Vremea bună ajută ca lucrările de pe DN 57, la Berzasca, să avanseze!

lucrari polanta dn 57

Continuă lucrările de realizare a polatei pe DN 57, în zona localității Berzasca, la limita județului Caraș-Severin cu Mehedinți. Constructorul menține un ritm susținut al lucrărilor.

110 grinzi trebuie montate la polata care se construiește pentru a proteja drumul de pe Clisura Dunării de posibilele căderi de roci de pe versant, spun reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Timișoara. Montarea lor a demarat luna trecută, iar până în prezent s-au pus 46, urmând ca, de săptămâna viitoare, să mai fie ridicate încă 22 de elemente structurale de beton.

Continuă lucrările de pe DN 57, în zona Berzasca, și la realizarea traveelor, spații care ajută la stabilitatea construcției, între pilele polatei. Lungimea polatei este de 110 metri la care se adaugă un sistem de ziduri de retenție pentru protecție suplimentară, până la o lungime de peste 200 metri”, transmit reprezentanții DRDP Timișoara.

Lucrările pe acest sector vine după ce la începutul anului trecut aici au avut loc căderi masive de rocă de pe versant pe carosabil. La finalul lucrărilor, nu vor mai exista astfel de riscuri. Practic, dacă se vor mai prăbuși roci de pe versant, ele vor ajunge în Dunăre, de pe această polată, care va proteja astfel drumul.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/