Meteorologii anunță că de Florii și de Paște vremea va fi schimbătoare în toate regiunile țării. În următoarele două săptămâni este posibil să plouă, iar valorile temperaturilor vor oscila destul de mult.
Administrația Națională de Meteorologie anunță că în Banat, în perioada 11 – 15 aprilie, media maximelor se va situa în jurul a 11 grade în prima zi, când vremea va fi rece pentru această dată, și va ajunge la valori de 22-23 de grade în ultima zi a intervalului. După data de 15 aprilie, temperatura aerului va fi în scădere, astfel încât în 18 aprilie se va ajunge la valori de 12-13 grade, apoi va crește de la o zi la alta, până pe 24 aprilie, când va atinge 18-19 grade. Minimele se vor situa în jurul valorii de 0 grade la începutul perioadei, apoi vor fi în creștere până la 7-8 grade în data de 16 aprilie, urmând să scadă ușor spre 3-4 grade în jurul datei de 19 aprilie. Ulterior, temperaturile minime vor marca o ușoară creștere, astfel că la sfârșitul intervalului vor atinge valori de 6-7 grade.
Probabilitatea pentru precipitații va fi mai ridicată în 11 aprilie și din nou în intervalul 16 – 24 aprilie.