Vrem să ajungem mari! Se caută voluntari care să-i ajute la lecții pe copiii din centrele de plasament din Lugoj și zonă

voluntari
1000x100 Cuib de vise 1000x100

Copiii și tinerii din centrele de plasament din Lugoj și împrejurimi au nevoie de voluntari care să le dedice trei ore pe săptămână, timp de opt luni.

Aproximativ 200 de copii instituționalizați în centrele de plasament și centrele de zi din Lugoj, Timișoara, Găvojdia și Recaș așteaptă noi voluntari care să le dăruiască trei ore pe săptămână, să îi încurajeze și să-i învețe materii precum matematică, limba română, biologie, geografie, limbile engleză, germană, franceză, fizică etc. Inițiativa face parte din programul Ajungem Mari, demarat de Asociația Lindenfeld și susține educația copiilor din centre de plasament și medii defavorizate.

„Căutăm voluntari serioși și inimoși care să devină prieteni pentru copiii din centrele de plasament și să le fie alături în următorul an școlar. În funcție de abilitățile lor, voluntarii selectați vor susține ședințe de pregătire școlară, ateliere de cultură generală sau ateliere creative. În funcție de recomandările autorităților, în unele județe conducerea centrelor le va permite voluntarilor să participe fizic la activități cu copiii sau la ieșiri și excursii în afara centrelor. Iar acolo unde nu se poate merge fizic, voluntarii vor susține activități online pentru copii”, spun reprezentanții asociației.

Modulul de voluntariat se întinde pe o perioadă de opt luni, în intervalul 15 noiembrie 2021 – 30 iunie 2022. Se caută voluntari cu vârsta peste 16 ani, din orice domeniu, care să își asume cu seriozitate lunile de voluntariat, să aibă răbdare și să caute mereu noi metode să îi atragă pe copii spre învățare. Ședințele de lucru cu copiii vor fi stabilite de comun acord de la începutul modulului. De asemenea, în funcție de vârsta copiilor cu care se lucrează se recomandă ca ședințele desfășurate în mediul online să dureze între o oră și o oră și jumătate, iar cele care vor avea loc fizic, în cazul în care contextul pandemic va permite acest lucru, să aibă o durată cuprinsă între oră și jumătate și două ore. În funcție de disponibilitatea voluntarilor, se poate lucra, pe rând, cu două grupe de copii, câte o oră cu fiecare.

STPT job 1000x200

Pașii pentru înscriere sunt simpli, iar pentru a reduce riscul de inventare cu Covid-19, recrutarea voluntarilor are loc online. Formularul de înscriere este disponibil la adresa https://www.ajungemmari.ro/devino-voluntar, iar cei interesați îl pot completa până la data de 26 septembrie. Ulterior, toți cei care au optat pentru înscriere primesc din partea organizatorilor răspunsul Admis/Respins, până la data de 28 septembrie. Voluntarii selectați vor primi materialele de informare despre programul Ajungem Mari, apoi, până la data de 4 octombrie, vor completa formularele de voluntar informat. Urmează sesiunile de training online pe platforma Zoom, care includ și o testare psihologică. Răspunsul final Admis/Respins se primește între 18 – 26 octombrie în funcție de data la care s-a participat la training.

Pe lângă ședințele de ședințe de pregătire și recuperare școlară la diferite materii, voluntarii vor susține pentru copiii și tinerii din centrele de plasament și ateliere creative de muzică, dans, fotografie, arte plastice, ateliere de siguranță online, educație pentru sănătate, educație civică, TIC, educație financiară și antreprenorială, jocuri și activități de dezvoltare personală, consiliere vocațională, pe baza suporturilor de curs pregătite deja și puse la dispoziție în cadrul programului Ajungem Mari.

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/