Vrem o țară ca afară? Atunci să nu ducem lucrurile în derizoriu!

banca de alimente 2

Constatăm adesea că unele acțiuni, evenimente, lucruri, cad în derizoriu. După explicația DEX-ului, derizoriu = care merită să fie luat în râs (prin lipsa sa de importanță). Din păcate, nici Reșița nu duce lipsă de așa ceva.

Simțul civic l-a determinat pe unul dintre cititorii publicației noastre să sesizeze un aspect deloc de neglijat: starea de uitare în care se află câteva produse alimentare, constând în pungi cu zahăr, orez, ulei și alte câteva lucruri neperisabile lăsate de izbeliște. Nu am fi crezut că acest recipient de mari dimensiuni, folosit pentru transportul mărfurilor, zace neglijat de câteva luni bune. Unde se află? Ei bine, în interiorul supermarketului, taman în centrul Reșiței. Nimeni nu știe al cui este. Cei care se află permanent în preajma lui, oameni de ordine, vânzători sau distribuitori, ridică din umeri ca într-un gest firesc de necunoaștere a situației.

Lăudabilă inițiativa unor organizații neguvernamentale care au promovat, pe lângă campanii de strângere de fonduri, și campanii de donații constând în alimente. La anumite intervale s-a făcut apel la populație, pentru ca printr-un gest de generozitate, să doneze alimente neperisabile într-o colectă destinată persoanelor nevoiașe. Doar că, în timp, entuziasmul și energia inițiatorilor a scăzut, ducând acțiunea în derizoriu. Stau în „coș” de-a valma pachete, borcane, plase cu haine, conserve, paste făinoase, hârtie nefolositoare, aflate sub un strat gros de praf. Unde mai pui că timp de câteva ore bune pe zi, soarele, chiar și prin fereastră, le cuprinde cu totul. Cui folosește acest act de bunăvoință nefinalizat, neurmărit până la capăt? Cui pot fi utile produsele care au deja cel puțin o jumătate de an de staționare în coș?

banca de alimente

Alt cititor, altă sesizare, alt caz, tot în centrul Reșiței! De această dată este vorba despre o poveste legată de responsabilitate și asumare pe probleme de mediu. Cu alte cuvinte, despre nevoia de colectare selectivă a deșeurilor. Oare agenții economici, firmele care utilizează ambalaje tipizate de aluminiu de 3 litri pentru un anumit tip de cafea, nu au un regim special de colectare, le aruncă pur și simplu în containerele cetățenilor de la parterul blocului unde ei funcționează? Așa, printre resturi vegetale, materii umede și alte nimicuri?

cafea la tomberon

Imaginea următoare a fost surprinsă duminică la prânz, sigur, într-o zi de odihnă, pe caniculă, când toropeala a ținut lumea departe de asfaltul încins și foșnetul orașului. Nu e o noutate, așa se întâmplă mereu cu gunoiul revărsat din fața Nerei, magazinul aflat în centrul Reșiței.

gunoi la nera 2

Ar mai fi ceva de adăugat? Nimic! Dar dacă vrem o țară ca afară, atunci trebuie să respectăm reguli! Sau mai simplu, să ne însușim dictonul biblic „Fă Rai din ce ai”!


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/