Vreau să demonstrez că se poate și altfel

Problemele județului sunt multiple, dar cea mai mare rămâne nepăsarea autorităților. Cu o nouă abordare, centrată pe performanță și cu respect față de muncă, sunt convins că rezultatele nu vor întârzia să apară!

CARAȘ-SEVERINUL trebuie să devină un județ nou, printr-o administrație eficientă și corectă, care să vină cu soluții concrete la problemele și interesele cetățenilor din toate localitățile acestui loc binecuvântat de Dumnezeu.

Misiunea pe care mi-o asum, alături de echipa liberală de consilieri județeni, vizează crearea unei instituții administrative care să dezvolte potențialul județului CARAȘ-SEVERIN, printr-o administrare bazată pe respectarea legii, eficiență, profesionalism și respect pentru cetățeni.

Obiectivele mele sunt:

     ● Crearea în cadrul Consiliului Județean a unui Departament care să ofere consultanță de specialitate pentru accesarea fondurilor nerambursabile tuturor primăriilor care propun proiecte pentru dezvoltare comunitară. Este esențial ca primarii care caută soluții pentru obținerea de finanțări externe să fie sprijiniți în toate demersurile lor. Mărirea gradului de finanțări pentru toate primăriile din județ trebuie să fie o preocupare constantă a Consiliului Județean, pentru că astfel se poate accelera o dezvoltare unitară pe tot arealul județului;

     ● Reabilitarea și modernizarea infrastructurii rutiere

     – Internalizarea serviciilor de reparații drumuri, curățare și deszăpezire. Cumpărarea de utilaje și angajarea de personal cu care să se execute lucrările de reparații și întreținere a drumurilor județene.

Prin internalizarea acestor servicii va crește capacitatea Consiliului Județean de a interveni acolo unde este cazul, fără întârzieri cauzate de procedurile de achiziții, cu costuri mult scăzute, iar calitatea lucrărilor va crește.

     – Obținerea de finanțări pentru mari lucrări de modernizare a infrastructurii.

     ● Modernizarea unităților medicale

     – Realizarea de proiecte, în parteneriat cu fiecarea administrație publică locală care administrează unități medicale, prin care să se urmărească sporirea calității actului medical.

     – Organizarea unui grup de lucru format din medici specialiști și funcționari, care să prioritizeze nevoile în ceea ce privește dotarea Spitalul Județean cu echipamente moderne. Crearea unui plan de achiziții multianual din bugetul propriu sau din surse externe.

     – Eliberarea cu prioritate, din bugetul Consiliului Județean, a sumelor necesare pentru plata cheltuielilor de funcționare pentru Spitalul Județean.

     ● Elaborarea unei strategii de dezvoltare a satelor cărășene în scopul repopulării zonei rurale și montane a județului;

     ● Dezvoltarea infrastructurii necesare pentru realizarea de parcuri industriale și tehnologice în zonele cu potențial din județ, pentru crearea de locuri de muncă;

     ● Gestionarea durabilă a pădurilor județului, protejarea și conservarea sănătății mediului;

     ● Valorificarea potențialului turistic al județului prin:

– dezvoltarea celor trei zone ale Domeniului schiabil: Semenic-Muntele Mic- Nedeia;

– impulsionarea turismului balnear și terapeutic prin încurajarea investițiilor private și accesarea de finanțări prin care să se țintească refacerea infrastructurii specifice din orașul-stațiune Băile Herculane. Demararea tuturor demersurilor necesare pentru refacerea și modernizarea centrelor terapeutice și de recuperare;

– realizarea studiului pentru dezvoltarea zonei Moldova Nouă-Baziaș ca port turistic și industrial – cale de acces spre coridorul Rin-Dunăre;

– stimularea conceptului de ,,green turism” (drumeție, cicloturism, caiac-canoe, etc.);

– extinderea traseelor de ciclism prin realizarea de bretele peste dealuri, legând drumurile județene și atingând obiective turistice importante din județ. Prin acest gen de activități va crește numărul de turiști ce apreciază sportul și viața sănătoasă, aceștia fiind consumatorii de resurse și produse bio găsite în gospodăriile localnicilor;

– realizarea tronsonului Dunare-bike: un traseu de biciclete Baziaș-Orșova, pe malul Dunării;

– promovarea circuitelor itinerante pentru toate categoriile de vârstă și cu tematici diverse prin platforme social-media dedicate;

– promovarea turismului rural și a produselor autohtone agroalimentare prin platforme online, care să vină în sprijinul micilor producători.

     ● Eficiență și transparență în cheltuirea banului public: aparatul de specialitate din cadrul Consiliului Județean Caraș-Severin va analiza modul în care au fost cheltuiți banii publici în ultimii 10 ani și va face public fiecare contract derulat de noua administrație din fonduri proprii și fonduri externe.

Problemele județului sunt multiple, dar cea mai mare rămâne nepăsarea autorităților. Cu o nouă abordare, focusată pe performanță și cu respect față de muncă, sunt convins că rezultatele nu vor întârzia să apară!

Se poate și în Caraș-Severin.

(E)

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/