Ultima în clasamentul seriei secunde din Liga a II-a de fotbal, Metalul Reșița are șanse foarte mari să evite retrogradarea. De fapt, este aproape sigur că rosso-nerii vor juca și sezonul următor tot în Liga a II-a, complicând serios lucrurile în Valea Domanului!
După ce fostul primar Stepanescu și-a bătut efectiv joc de fotbalul reșițean, în primă fază pentru că a fost prost inspirat, iar mai apoi pentru că și-a dorit cu orice preț să-l mazilească pe Cătălin Rufă, Metalul nu s-a mai putut bate pentru locurile fruntașe, ci s-a făcut mai degrabă de râs. În prezent, e ultima în clasament, cu -8 puncte, dar asta și din cauza faptului că FC Caransebeș și FC Bihor Oradea au capitulat deja. Forțat de împrejurări, de insolvență, de reducerea la jumătate a bugetului alocat de municipalitate și de atmosfera negativă din Valea Domanului, întreținută cu aportul fostei galerii, Rufă a fost obligat să schimbe strategia în iarnă. L-a însărcinat pe Carol Gurgu să construiască o echipă tânără și deloc scumpă, pentru că, pe teren, e imposibil să mai fie evitată retrogradarea. Pentru rosso-neri e important însă să joace până în ultimul minut și asta, deoarece anul acesta până și asta poate asigura menținerea în liga secundă!
Motivele sunt simple. Sistemul cu o singură serie începând din toamnă are tot mai puține șanse. Un număr foarte mare de cluburi se confruntă cu grave probleme financiare, cheltuielile ar crește considerabil din cauza deplasărilor mult mai lungi, iar vocile care vorbesc despre păstrarea celor două serii de acum sunt tot mai puternice și mai numeroase. Despre aceste lucruri a vorbit și antrenorul Ionuț Popa, cel care a învins categoric weekendul trecut, cu Șoimii Pâncota, în Valea Domanului. „Dacă se joacă într-o singură serie, vor fi cel mult cinci etape complete. Nu poți să faci un drum Arad – Reșița și să-l compari cu un drum Arad – Constanța. După cinci etape vor fi neprezentări, meciuri pierdute cu 3-0 la masa verde. Burleanu, când a venit la președinția FRF, s-a bătut cu pumnul în piept că face și drege. A făcut pe dracu’, că n-a făcut nimic!”, a declarat Popa pentru Sport Total FM.
La fel se văd lucrurile și din Seria I. Ștefan Stana, președintele lui ACS Berceni, merge și el pe ideea cu două serii: „Atunci se vor evita deplasările care vor fi mai lungi ca în Liga 1. Va fi foarte greu cu o singură serie, la 42 de jocuri vor fi necesare cel puțin șase etape intermediare. Sunt niște cheltuieli pe care nu le-au luat în calcul acei președinți care au fost de acord cu acest sistem. Sunt doar 3-4, restul nici nu vor să audă! Ce să facă, de exemplu, cei de la Sighetu Marmației, care vor trebui să facă deplasări enorme? Dacă Adunarea Generală a FRF se va opune deciziei Comitetului Executiv privind formarea unei singure serii, atunci va fi altceva. În luna mai este programată următoarea Adunare Generală a FRF, este tot timpul să se ia o decizie. Dacă se va declara falimentul pentru unele cluburi, atunci aceste echipe dispar”.
Universitatea Cluj, spre exemplu, este doar unul din cluburile care pot dispărea de pe harta Ligii a II-a. Chiar din acest campionat! Clujenii așteaptă decizia pe care o va lua instanța pe 10 martie. La Tribunalul Botoșani se vor judeca două cereri de intrare în faliment a clubului, cereri formulate de foștii jucători Emilian Dolha și Ionut Neag, dar și de către antrenorul Ionel Ganea, după cum anunță același post de radio. Cu probleme serioase se confruntă și o altă echipă de tradiție a fotbalului românesc, FC Brașov. În aceste condiții, Metalul are șanse tot mai mari să rămână în Liga a II-a.
În mod paradoxal, acest lucru va complica și mai mult socotelile la Reșița. Și asta, pentru că municipalitatea l-a anunțat pe Cătălin Rufă că din vară se rupe asocierea și, practic, e liber să plece cu Metalul oriunde dorește. Pe de altă parte, CSM Școlar are șanse reale să promoveze în Liga a III-a. Să rămână în Valea Domanului și Metalul, și Școlarul e greu de crezut. Administrația publică locală a admis însă prin vocea viceprimarului cu atribuții de primar, Ioan Crina, că rămânerea Metalului în Liga a II-a ar putea conduce la renegocieri cu Cătălin Rufă. Și asta, pentru că Reșița ar fi pusă în situația de a da vrabia din mână pe cioara de pe gard. Și ar mai fi ceva. În 5 iunie sunt alegeri locale, iar în momentul de față e greu de spus cine va fi primar și cine va ajunge în Consiliul Local. În concluzie, imposibil de dat vreun pronostic!
Aeroportul Internațional Timișoara marchează o premieră. Luni, a avut loc primul zbor Timișoara – Dubai. Cursele au loc până în primăvară. Primul avion cu destinația Dubai a decolat de...
Zona de munte a județului Caraș-Severin, sub cod portocaliu și galben
Drum județean, modernizat cu bani europeni, în Caraș-Severin
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2024 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281