Voturi contra… pentru a nu uita de aplauzele la comandă!

Cuvinte dure au fost aruncate de ambele tabere politice în Consiliul Local Caransebeș la recenta ședință de lucru a aleșilor locali.

Când vine vorba de pământul orașului, social-democrații sunt sceptici. Și pe bună dreptate, ar spune ei, pentru că doar li se cere votul, fără să le fie oferite și explicații. Și cum ei aveau asul în mânecă, au decis să voteze împotriva trecerii unui teren de 18.000 de m.p. din domeniul statului în domeniul privat al urbei, adică „aceeași Mărie cu altă pălărie”.


Juridic vorbind, terenul nu ar putea fi folosit decât cu acordul Consiliului Local, chiar dacă ar trece în domeniul privat al urbei. Dar PSD-iştii sunt de altă părere și spun că deja există un proiect de hotărâre prin care s-a propus scoaterea la licitație a loturilor de case pe acel teren, hotărâre aprobată înainte cu o lună ca Felix Borcean să devină primar ales în instituția administrativă. Și, cu toate astea, Borcean nu dă explicații în ședința de Consiliu, iar scepticismul social-democraților se adâncește și-l face pe consilierul Florin Bogdea, liderul grupului PSD, să afirme că nu vor ca peste 2 ani, când va fi un alt consiliu local, care va aplauda la comandă ca acela din mandatul trecut, să se folosească de un proiect de hotărâre aprobat în mandatul actual.

Iritat peste măsură, viceprimarul Marius Isac, aflat în mandatul trecut în Consiliul Local, l-a întrebat pe Bogdea cine au fost aceia care au aplaudat la deciziile fostului primar Marcel Vela. „Stai un pic, că eram mai mulți consilieri care aplaudam atunci, chiar și dumneavoastră, nu?”, i-a replicat viceprimarul, însă Bogdea i-a răspuns că el nu a făcut parte din Consiliul Local trecut. Atunci Marius Isac a mers mai departe și a arătat către colegul de partid al lui Bogdea, consilierul Valentin Dascălu, reprezentant PSD în ultimele 3 mandate ale Consiliului Local… „Dl Dascălu aplauda ca și mine?”, a întrebat Isac. „Erau 2-3 consilieri PSD atunci, domnule Isac”, a menționat Bogdea.

În conferința de presă de la finalul ședinței, primarul Felix Borcean a dat asigurări că nu există niciun interes pentru terenul din zona Teiuș. Şi nu a ratat ocazia să-i acuze pe consilierii PSD de „sadism”, în momentul în care votul lor contează.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/