Deși Biroul Electoral Județean nu a prezentat încă rezultatele oficiale pentru fiecare localitate în parte, PDL are deja o estimare a modului în care s-a votat în mediul rural, prin numărătoarea paralelă, raportată din fiecare secție în parte.
Dacă diferența dintre cei doi candidați ai PSD și ACL nu este atât de mare în mediul urban, unde Ponta a învins cu o diferență de aproape 4 procente, potrivit numărătorii paralele a democrat-liberalilor, în mediul rural diferența a fost mai mare decât media pe țară. 47,63 la sută dintre cărășeni au pus ștampila pe Victor Ponta, în timp ce candidatul ACL a obținut doar 34,15 procente.
Printre comunele în care PSD, prin candidatul său, a obținut un scor extrem de bun se numără comuna Teregova, unde electoratul este unul puternic de stânga și unde candidatul social-democrat la scaunul de președinte a obținut 68,06 la sută. Ponta a mai fost votat masiv la Cărbunari sau Socol, în ambele comune cu peste 60 la sută.
Și Ordonanța Migrației a avut rolul scontat în cele mai multe dintre comunele în care primarii au devenit de stânga. La Lăpușnicel, candidatul PSD a obținut 60,23 la sută din preferințele electorilor, la Bozovici, 58,06 procente, iar la Marga și Vermeș puțin peste 57 la sută. La Bolvașnița, în schimb, deși primarul și-a schimbat culoarea politică, Iohannis are jumătate din voturile valabil exprimate. Situații similare la rezultate se înregistrează la Prigor și Văliug, comune în care electoratul a votat cu candidatul ACL.
Cine l-a votat pe Iohannis?
În mediul rural, etnicii nemți au mers pe mâna dreptei, cei mai mulți dintre aceștia votând cu candidatul ACL. Klaus Iohannis a obținut rezultate bune la Glimboca, unde are 74,98 la sută din voturile valabil exprimate, dar și la Dognecea, unde numărul germanilor deține o pondere importantă în comunitate, primind 62,77 la sută dintre voturi. La Ezeriș a fost votat de mai bine de jumătate din populația cu drept de vot, dar și la Ramna, Gârnic, Fârliug, Zorlențu Mare, Bolvașnița, Lupac, Carașova sau Brebu Nou. Peste 40 la sută a obținut în mai multe comune cărășene, însă voturile care au ajuns la ACL au fost insuficiente pentru impunerea candidatului în fața lui Victor Ponta.